Numarul dosarelor inregistrate pe rolul instantelor creste in fiecare an, nu neaparat cu motiv. Intr-un fel e mai bine asa, pentru ca numarul infractiunilor cu violenta aproape s-a dublat in ultima perioada si e de dorit ca oamenii sa isi descarce adrenalina intr-un cadru civilizat, incadrati de jandarmi, decat sa-si taie gaturile prin carciumi.

Problema este ca institutii special create pentru a media conflictele de orice natura nu au decat un rol pur decorativ. Vorbim aici despre institutia mediatorului juridic si chiar de Avocatul Poporului, care se cam pierde in petitii cu structurile statului. Ideea era ca prin intermediul mediatorului juridic sa se reduca substantial numarul de procese si implicit cheltuielile ocazionate de acestea, care ne storc de bani pe noi, contribuabilii.

Cum se intampla de atatea ori, ideea a prins la altii iar la noi doar da bine. La Galati structura nu are deocamdata nici sediu iar de publicitate s-a ocupat presa si cam atat. Este enervant sa afli ca peste ocean circa 60% dintre dosarele ce tin de Dreptul Familiei sau chiar Dreptul Comercial se solutioneaza pe baza unei simple medieri. Adica oamenii se aseaza la o masa, isi spun pasurile iar avocatul le ofera in final o solutie de compromis, pe care partile o accepta si care are puterea unei decizii judecatoresti. Fara timp pierdut prin salile de judecata si nervi consumati, ca sa nu mai vorbim de bani.

Avocatul Poporului este o alta notiune care la prima vedere este impresionanta si la care justitiabilii au inceput sa percuteze in ultima perioada. Cetatenii afla insa repede fie ca nu au citit cum trebuie atributiile institutiei, fie ca aceasta nu poate decat cel mult sa ceara structurilor statului care i-au incalcat drepturile sa reintre in legalitate. Avocatul Poporului nu are putere coercitiva si acest lucru se vede in reactia autoritatilor, care isi permit sa ignore de multe ori solicitarile institutiei. Prin comparatie, in statele comunitare o solicitare venita din partea Avocatului Poporului este tratata cu maxima prioritare, semn ca acolo structura are un rol bine definit in apararea drepturilor cetatenilor.

La noi se stie ca pana nu il strangi de gat pe functionar, juridic vorbind, nu faci nimic. Ar fi deci cazul sa renuntam la jumatatile de masura si sa inradacinam cum trebuie aceste institutii, doar pentru simplul motiv ca ne-ar scuti de o gramada de cheltuieli si batai de cap, daca nu pentru altceva.