Sistemul sanitar este cel de care se teme cel mai mult romanul de rind. Sa ajungi sa-ti fie frica sa te imbolnavesti inseamna ca traim intr-o lume cu adevarat josnica. Am vazut oameni care se pling ca nu pot merge la o operatie pentru ca nu au bani. Nu au bani de dat la medic, la asistente, la infirmiere, aceasta este spaima lor.

Oamenii nu vorbesc despre costul operatiei, ci despre ceea ce trebuie sa faca pina la momentul interventiei. Trebuie sa-ti apropii infirmierele, asistentele si medicii pentru ca viata ta sa fie in siguranta. Nu conteaza ca tu ai cotizat sau cotizezi la sistemul de asigurari, oricum ai da-o tot trebuie sa le platesti macar pentru simplul motiv ca te viziteaza. Pai si atunci de ce mai platim din veniturile noastre asigurarea medicala?

Inteleg de ce platesc pentru pensie, pot sa pricep de ce achit la somaj o taxa din salariul meu... dar de ce platesc asigurarile medicale? Ca sa-mi fie frica sa ma imbolnavesc? Ca sa fiu tratata cu dispret? Ca sa tipe la mine niste oameni care cred ca le stiu pe toate, in vreme ce eu ma cocosez de durere? De ce platim asigurari medicale? Sa inteleg ca ceea ce mi se opreste din salariu este o simpla taxa pe suferinta, iar plata efectiva a serviciilor medicale se face de fapt la cei care te trateaza?

Mai mult decit atit, la fel ca si in alte domenii, exista si aici un sistem de protectie a medicilor care gresesc. Zilele trecute am auzit ca un medic a fost acuzat de Colegiu de malpraxis dupa ce a ucis un copil, facindu-i o banala operatie de apendicita. Acest demers al omului simplu, care ramine fara un copil sau un parinte, se loveste de indaratnicia unor medici care considera ca de fapt colegul lor si-a facut meseria.

Pot sa inteleg ca un medic se lupta cu moartea de citeva ori pe zi, ca oboseala si stresul isi spun cuvintul. Dar, in cazul in care exista probe ca omul acela nu si-a facut meseria, ca medicul a refuzat sa-l trateze pe un bolnav pentru ca acesta nu a cotizat indeajuns, ca efectiv nu a avut chef sa mearga la patul unui pacient, ce se face? Mai nimic...

Omul nostru ramine cu un gust amar de fiecare data cind este bestelit pina si de femeia de serviciu a spitalului la care merge sa-si aline suferinta trupeasca, iar cind iese de acolo nu-i ramine decit sa injure romaneste sistemul care-l condamna la boala si sa-si jure ca nu va mai calca pe acolo cit mai are de trait.