Indiferent de ce s-ar intampla in sport, fotbalul va fi cel mai iubit. Culmea, pasiunile sunt atat de mari in sportul rege, dar invers proportionale cu performantele realizate, atat la nivel de club, cat si la echipa nationala.
La nivel de prima reprezentativa, toata lumea se amageste cu amintirea unui sfert de finala la Campionatul Mondial din 1994, iar la nivel de club traim de mai bine de doua decenii cu imaginea Stelei triumfatoare in Cupa Campionilor Europeni. In rest, batai ca-ntre orbi intre suporteri, dueluri verbale intre conducatori de club si vremelnice succese - un campionat castigat, o primavara de cupa europeana neinteresanta pentru marile forte ale Europei si, mai rar, participari simbolice in Liga Campionilor.
In rest, trecem cu vederea ca tot mapamondul sta cu ochii pe gimnastele romance pentru ca sunt cele mai bune si au avut cei mai buni antrenori. E ceva banal ca la canotaj fetele si baietii castiga aur european, mondial si olimpic pe banda rulanta, ca un boxer pleaca din tara si renunta la amatorismul lesinator pe burta goala pentru o cariera de profesionist si se nasc campioni precum Leonard Doroftei sau Lucian Bute ori ca poloistii fara bazine in tara se bat de la egal la egal cu crema acestui sport.
Iar cand fotbalistii imbuibati cu zeci, sute sau chiar milioane de euro combina fitele cu accidentarile, schimba masinile ca pe sosete, se rup in figuri in cele mai selecte cluburi si-s mai mediatizati ca un Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Cristian Nemescu ori Corneliu Porumboiu, te intrebi ce le-a apucat pe nebunele de handbaliste sa se ia ele la harta cu toata lumea? Si ele pot trai din amintirile anilor '70-'80, ca doar au fost campioane mondiale la seniori, au dominat la tineret handbalul mondial in anii ‘90, cu doua titluri mondiale, iar in urma cu doi ani, la senioare, au fost medaliate cu argint.
N-ar fi oare mai simplu sa gandeasca si ele ca fotbalistii : De ce atata chin si atata lupta intr-un meci cu Franta, cand era vorba doar de un sfert de finala si toata lumea vazuse ca arbitrii au facut tot posibilul sa ne impiedice sa ajungem in semifinale?
Ei bine, de la ultima rezerva si pana la batrana Hutupan si la noua stea a handbalului romanesc, Cristina Neagu, s-a vazut daruire pana la sacrificiu, dorinta de a izbandi contrar tuturor piedicilor. Cine ar mai fi luptat la victorie cand era condus categoric la pauza? Cu siguranta, noua echipe din 10 ar fi incercat doar sa limiteze proportiile scorului. Cea de-a zecea a fost a Romaniei. A crezut in sansa ei, iar Dumnezeu i-a aratat antrenorului Tadici ca e sus si face dreptate. Iar noi toti am fost mandri ca suntem romani.
Obiectivul oficial a fost atins, clasarea intre primele patru, dar vine revansa cu Rusia si se pot redeschide portile pentru calificarea in finala si lupta decisiva pentru suprematie. Suta la suta sunt convins ca tricolorele vor lupta iar la sacrificiu pentru a-si dovedi valoarea si mult dorita victorie nu are cum sa nu apara.
P.S. Daca Gigi Becali ar avea la Steaua ' armasari ' ca handbalistele noastre ar fi cel mai fericit om de pe planeta si la ideile lui traznite ar provoca pe Real Madrid, Chelsea, Arsenal, Manchester United, Barcelona ori Inter Milano intr-un campionat numai ai lor. Sigur l-ar castiga.