Astazi sarbatorim ziua Marii Uniri. Ar trebui s-o intampinam asa cum se cuvine. Dar stim oare ce inseamna asta? Deformati de atatea aniversari patriotice zgomotoase, festiviste, cu carnati, fasole si sarmale, vom intelege oare candva ce inseamna o sarbatoare de suflet?

Ziua asta, cu adevarat sfanta, ar trebui sa ne indemne sa incercam sa ne reconsideram istoria neamului. Istoria cea adevarata, nu cea marxista. Istorie cu lumini si umbre, asa cum este de fapt orice actiune umana... Ar trebui sa regasim trecutul nostru national; avem nevoie de el, asa cum avem nevoie de parinti. Caci, asa cum spune Mircea Vulcanescu, „munca si meritele inaintasilor ne pot fi indemnuri, chezasii, si-n oarecare limite pot chiar suplini carentele noastre. Dar numai in oarecare limite“.

A. I. Cuza, al carui nume este strans legat de mica unire, a fost un om, si, deci, cu mari calitati si cu mari lipsuri. Strabunicul meu, care a fost camarad de arme cu Cuza, si care a ramas mult timp prieten cu el, pomeneste in condica de familie pe care o pastrez de vizita pe care i-a facut-o domnitorul. Strabunica a tesut pentru eveniment o fata de masa cu numele domnitorului si un levicer pentru lavita pe care a stat el. Strabunicul a cumparat de la Tecuci vesela speciala pentru masa, din care pastram paharul din care a baut Cuza. Dupa prima perioada, in care domnitorul a avut norocul unui ministru de geniu, Mihail Kogalniceanu, Cuza a cazut sub influenta unor „grupuri de interese“, care au determinat o coruptie puternica. Chiar daca a fost nevoie sa fie inlaturat, Cuza ramane in partea pozitiva a istoriei noastre pentru ceea ce a facut. Carol I a fost chemat tocmai pentru ca se spera ca nu va fi influentat de grupurile autohtone de interese; ceea ce, in mare, s-a realizat. Departe de a fi o inteligenta, Carol a fost un foarte bun gospodar, un neamt arogant, dornic de a-si manifesta originea nobila. Carol, care isi cosea singur nasturii la veston, a organizat Romania, fundamentand si dezvoltand institutiile de baza ale statului. Si-a construit si un palat, din veniturile proprii, cu chibzuinta, notand intr-un carnet fiecare suma cheltuita. Azi, acest castel ii este refuzat urmasului legitim; daca era construit pe strada Zambaccian sau daca sumele necesare ar fi provenit din devalizari de banci sau din furturi de zacusca, alta ar fi fost situatia.

Ferdinand, intregitorul, si stralucita regina Maria au fost, ca oameni, cu multe pacate; dar ne-au lasat o tara. Si Ferdinand a avut sansa, sau poate indemanarea, de a avea in preajma un om politic cu adevarat patriot, pe Bratianu...

Pe Carol al II-lea nu l-am inteles in intregime; in Mexic, familia Ceserman m-a gazduit in apartamentul in care Carol isi ascunsese coroana si lucrurile sale de pret, pe care le lua cu el peste tot. Pe regina Elena am intalnit-o la Fiesole, o mica statiune etrusca de langa Florenta, unde multe personalitati ilustre veneau sa-si petreaca zilele batranetii. Era o batranica maruntica, sprijinita intr-un baston, care statea pe o banca, in fata vechiului teatru. Regele Mihai, pe care l-am cunoscut la Craiova, mi-a spus ca regina Elena a murit la Geneva, unde este inmormantata.

Ce vreau sa spun nu este un apel patriotard la o admiratie irationala pentru personalitati cu calitati si defecte, ci o recunoastere a meritelor celor care ne-au daruit aceasta tara, a celor care au reusit sa mobilizeze romanii ca sa-si dureze tara lor, pe care o meritau.

Si de care urmasii de azi isi bat joc. Despre care Romanie vorbim astazi? A celor doua milioane de capsunari? A sutelor de mii de tineri care au parasit-o fiindca nu concepeau sa traiasca in Romania lui Iliescu, a lui, nu mai spun cui, caci toti sunt o apa si-un pamant. Niciodata Romania unita n-a fost mai divizata, mai batjocorita, mai umilita, mai saracita ca acum. Niciodata pleava n-a ajuns intr-o proportie atat de mare la conducerea tarii. Niciodata impostura, obraznicia, hotia n-au fost atat de prezente in viata de zi cu zi...

Cinstesc pe cei care au vrut sa ne dea o tara a noastra. Urasc pe cei care isi bat joc de ea.

Nu de carnati si fasole avem nevoie, ci de prinderea si pedepsirea celor care ne-au injosit tara si-si bat joc de noi.

Cu acceptul nostru, fie entuziast, fie cretin, fie inocent.