A aduce acum in atentie situatia din Republica Moldova ar putea parea o diversiune. Cum, cand trei sferturi din Romania (dupa unele posturi TV) sau 1 la suta din suprafata agricola a tarii (dupa datele anuntate de presedinte) se afla sub ape, cand nu prea stim daca ramanem cu acelasi premier sau acelasi Guvern, cand nu stim daca sa ne pregatim (nu atat noi, cat politicienii nostri) de alegeri anticipate, noua ne arde sa vorbim despre ce se intampla peste Prut? Chiar daca Republica Moldova
este - ori ar trebui sa fie - mai mult decat vecinul nostru.
Dar statul de la granita de rasarit a Romaniei s-ar putea sa nu mai existe cat de curand, cel putin in configuratia in care si-a proclamat independenta in urma cu un deceniu si jumatate. Transnistria ar urma
sa-si recapete un fel de recunoastere internationala ca stat, iar regimul secesionist de la Tiraspol, blagoslovit ca legal nu numai de catre Rusia (sau Ucraina), dar si de catre Occident si institutii internationale ca OSCE, ar „legaliza“, la randul sau, prezenta pe teritoriul actualei (inca) Republici Moldova a trupelor si armatelor Rusiei.
Este de-a dreptul consternant ca nu forte neoimperiale, postsovietice de la Moscova imping Republica Moldova spre dezmembrare si spre perpetuarea ocupatiei militare pe teritoriul ei, ci OSCE, adica Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa. O institutie care tocmai se pregateste sa-si celebreze trei decenii de existenta si care, la infiintarea ei, era salutata ca o victorie in plin razboi rece a promotorilor unei Europe sigure si a cooperarii, alcatuita din state independente si suverane, garantate impotriva imixtiunii din afara si a dezintegrarii lor teritoriale.
ßi iata ca vine un presedinte in exercitiu al OSCE, ministrul sloven de Externe, Dimitri Rupel, care, pana la incheierea mandatului sau de un an, da bice actualului atelaj ce merge pe calea faramitarii Republicii Moldova (atelaj in care au statut egal Rusia si capeteniile de la Tiraspol, alaturi de Republica Moldova, Ucraina si OSCE). Dl Rupel isi astupa urechile cand presedintele Voronin propune participarea la negocieri si a Statelor Unite, Uniunii Europene si Romaniei, discuta cu ministrul de Externe rus despre conflictul de pe Nistru si propune ca solutie o carpaceala intre planul Kozak al Kremlinului (respins de Chisinau) si planul Iuscenko (la care Chisinaul are completari esentiale, dar pe care OSCE nu le baga in seama). Nici Kozak, nici Iuscenko nu vorbesc de retragerea militarilor rusi din Transnistria, in schimb ii trateaza pe secesionistii de la Tiraspol ca pe niste negociatori indreptatiti. Pe aceasta baza (ce mai baza!), Rupel indeamna la o reglementare „cat mai curand posibil“. Adica, nu cumva sa i se termine mandatul vremelnic si el sa nu reuseasca, sub sigla OSCE, sa faca praf Republica Moldova.
Oricat de inflacarate ode s-au inaltat mutatiilor salutare din bazinul Marii Negre, din Ucraina, din Rusia, din Europa (extinderea NATO si UE), cand vine vorba de abcesul periculos de pe Nistru, America face pe niznaiu, UE declara ca n-are o strategie in chestiune, iar OSCE (momentan la cheremul lui Rupel) e tarata intr-un demers iresponsabil. Analistul american Vladimir Socor crede ca OSCE merge pe aceasta carte, dupa un targ facut la Moscova, si ca sa se discrediteze ori sa dispara ca institutie. Ca si cand dezmembrarea Republicii Moldova i-ar mai da vieti, ca in jocurile de copii.
Daca Bucurestiul oficial va avea timp sa se gandeasca, macar, si la aceasta pacoste, ramane de vazut.