Puterea de intelegere a mintii omenesti a unor fenomene, intamplari ori imprejurari mai mult sau mai putin ostile este de multe ori depasita. „Nu pot sa pricep, nu-mi inchipui cum de se poate intampla asta“ - ne spunem fiecare dintre noi ori de cate ori ne aflam in fata unui lucru aproape ireal. La fel ca taranul care, privind o girafa, isi spune intruna ca „asa ceva nu exista“. Este, mai degraba, un mod de respingere a realitatii decat o incapacitate de intelegere a ei. O obisnuita, de altfel, greva a mintii.
Demisia ministrului Educatiei vine sa confirme acest lucru. Omul n-a vrut sa priceapa ca demagogia politica poate merge pana acolo incat ceea ce s-a pus pe hartie ca Program de guvernare a devenit o promisiune electorala data uitarii. Sperantele pe care si le-a pus intr-o conduita exemplara a colegilor de guvernare s-au naruit. Mult prea mari sperante, cladite pe o credulitate fara margini intr-o constructie ce parea temeinic consolidata. Este greu sa-i explice acum premierul Calin Popescu-Tariceanu ca asta este plapuma. Plapuma care, la inceput, in urma cu un an, era descrisa ca fiind destul de lata si de lunga, astfel incat sa acopere bine toate madularele. Si oricate argumente ar avea premierul pentru a-i demonstra ca au intervenit multe altele, care au schimbat datele problemei, ministrul demisionar tot n-ar intelege. Iar daca nu intelege un ministru, ce-ar putea intelege un om de rand? Nu-i ramane decat sa spuna ca asa ceva nu este posibil.
Anuntata demisie a ministrului Educatiei se suprapune cu protestele dascalilor din invatamantul romanesc. Intr-un fel, tot despre o greva a mintii este vorba. De multi ani ei tot spun ca sistemul educational romanesc este subfinantat. Pe ei nu-i ia nimeni in seama. In schimb, in apararea ministrului Educatiei sare chiar presedintele statului. Traian Basescu da inca o data dovada de „orientare“ politica. Si atat. Putea sa vorbeasca despre invatamantul romanesc ca despre o prioritate si atunci cand a aflat despre nemultumirile profesorilor.
Greva mintii poate sa insemne si asa-zisa „pata pe creier“, care uzual se numeste incapatanare. Coalitia aflata la guvernare se confrunta cu probleme destul de complicate. Este un an greu, cu multe belele. Dar, in loc sa se concentreze pentru rezolvarea lor, Coalitia se incapataneaza sa-si consume energiile pe chestii de procedura pentru schimbarea din functii a unora sau altora. Nu numai o pierdere inutila de timp, dar si o pierdere evidenta de imagine.