Cei mai multi politicieni din cadrul partidelor ce si-au definitivat candidatii pentru Parlament au inceput sa-si faca deja socoteli peste socoteli privind campania si chiar in ceea ce priveste rezultatul alegerilor, toti fiind nespus de entuziasti. Care mai de care declara ca, de aceasta data, va face o campanie fara pata, plina de lucruri pozitive, care sa atraga electoratul la vot mai ceva ca la urs. Mai mult, unii spun ca vor renunta chiar la vesnicele si plicticoasele afise cu chipul lor sau la pliantele cu care sunt umplute, pana la refuz, cutiile postale ale electorilor. Pana la urma, din cauza acestora nu se aleg decat cu cateva injuraturi in plus din partea celor care isi gasesc cutiile de corespondenta doldora de hartii, cand poate isi asteptau facturile de zi cu zi. Si unde mai pui ca tiparitea fluturasilor electorali consuma fonduri suficiente din buzunarul candidatului sau al partidului si, de cele mai multe ori, nu dau mare randament ajungand direct la gunoi fara a capata vreun pic de atentie. Una peste alta, o parte dintre candidatii care au inceput sa apara la orizont pentru Parlament spun ca isi vor redirectiona fondurile de campanie pentru a face opere caritabile, iar cetatenii sa ii tina minte, chiar daca nu castiga. Nu spunem ca nu este o gandire buna, insa nu stim si cat de sanatoasa este pentru buzunarul politicianului visator la o functie de deputat sau senator. Oricum ar sta treaba, important este ca imediat ce numele lor au fost facute publice, politicienii aflati in cursa pentru Parlament au inceput sa fie mai atenti la nevoile cetateanului si la relatia cu presa. Parca peste noapte ii doare mai tare de nevoile de zi cu zi si promit cu nonsalanta verzi si uscate, uitand ca pana la demararea campaniei electorale mai este destula vreme si multe se pot schimba. Totusi, pana cand politicienii vor putea da drumul oficial campaniei care sa ii creasca in ochii oamenilor, cetatenii mai au o treaba, sa se dumireasca ce e cu votul acesta uninominal, la ce ne foloseste el si, mai ales, de ce este atat de important sa mergem la vot. Pana se clarifica aceasta problema ne ramane sa asistam neputinciosi la o campanie vesnica a celor care cred ca ne merita votul...