Semnarea Tratatului de reforma al Uniunii Europene a adunat la Lisabona toata crema politica a batranului continent. Un moment istoric, spun unii, pentru toata lumea. Deci, si pentru noi, romanii. Europa unita are, de acum incolo, o baza legala unica de functionare.
Pentru tarisoarea noastra extrem de agitata in ultima vreme, semnarea Tratatului de reforma al Uniunii Europene are o dubla semnificatie istorica. Prima este aceea pe care am mentionat-o. Cea de-a doua consta in faptul ca doi dusmani de moarte, aflati in capul statului, si-au dat, in sfarsit, mana. Este vorba, evident, despre presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu-Tariceanu. Constransi de imprejurari, ei nu numai ca au calatorit in acelasi avion, dar au schimbat si amabilitati. Au trecut peste orgoliile personale. Bine ar fi ca acest lucru sa nu-l fi facut, fiecare in parte, cu inima stransa si scrasnind din dinti. Ar fi ratat, astfel, momentul istoric.
Conflictul dintre Basescu si Tariceanu nu face decat sa dezbine o tara intreaga. Dovada o constituie schimbul continuu de focuri si lovituri sub centura intre cele doua tabere, care nu conduc la altceva decat la o isterie nationala. Ceea ce, macar din perspectiva sfintelor sarbatori, este nu doar contraproductiv, ci chiar un mare pacat.
Pasul inainte facut cu ocazia semnarii Tratatului de reforma al Uniunii Europene n-ar trebui urmat de o "stanga-imprejur". Tot romanul ar dori sa-i vada pe cei doi revenind in tara mai apropiati ca niciodata. Mai apropiati chiar decat in 2004, cand si-au unit fortele pentru a detrona "hidra pesedista". Fiindca asta, nu-i asa, ar fi spre binele tuturor si spre prosperitatea natiunii. Cum s-ar zice, da-le Doamne gandul cel bun fruntasilor trecatori ai neamului.