Republica Moldova este iarasi in fata unor incercari solicitante. La 6 martie vor avea loc alegeri legislative, din care va rezulta un Parlament ce il va desemna pe viitorul sef al statului. Ar putea iesi invingator actualul presedinte, liderul comunist Vladimir Voronin, care, dupa toate sondajele, conduce detasat in optiunile alegatorilor. Si analistii de la Chisinau observa ca balanta victoriei inclina de partea sa. Situatia economica a republicii este relativ stabila, in politica externa s-a operat reorientarea de la axa Rusia-Belarus spre UE, prezenta militara rusa in Transnistria a fost condamnata oficial si explicit, Chisinaul si-a reluat dialogul cu Bucurestiul si cu Kievul, dar si cu Washingtonul si cu Bruxellesul.
Pe de alta parte, in zona geostrategica - in continuare incerta - dintre Rusia si arealul euroatlantic s-au produs mutatii semnificative. In Georgia si Ucraina au triumfat in 2003-2004 “revolutiile portocalii“ cu caracter democratic, care-si propun desprinderea de sub tutela neoimperiala a Rusiei, iar in Republica Moldova Opozitia cea mai intransigenta, structurata in Partidul Popular Crestin-Democrat condus de Iurie Rosca, a arborat culoarea portocalie pentru apropiata competitie electorala si pentru eventualele batalii politice pe care aceasta le-ar putea presupune. Numai ca PPCD nu este un partid de ampla audienta, iar celelalte formatiuni de opozitie - Blocul Moldova Democrata, Partidul Social-Democrat - nu sunt nici ele prea consistente. In sfarsit, Opozitia moldoveneasca, in ansamblul ei, nu este unita nici macar conjunctural ca in Ucraina, pentru castigarea alegerilor. Societatea civila nu are in Republica Moldova o voce distincta, ca in Serbia, Georgia sau Ucraina, unde ea a mobilizat electoratul si a obligat partidele de opozitie sa actioneze coordonat si eficient.
Dincolo de Prut peisajul preelectoral este in acest moment destul de bizar. Partidul Comunistilor, apreciat pana anul trecut drept “promoscovit“ si antioccidental, isi proclama acum dorinta de integrare europeana, incepe sa se gandeasca daca, in locul actualului statut de neutralitate militara, nu ar fi de luat in considerare o integrare mai solida in structurile NATO, respinge “planul Kozak“ al Kremlinului de federalizare a republicii. In schimb, liderii Opozitiei incearca sa intre, cam pe furis, ce-i drept, in gratiile Moscovei.
Intr-un asemenea context (aparent) derutant, se tensioneaza acum situatia de pe Nistru. Conducerea de la Chisinau denunta clica separatista de la Tiraspol ca se pregateste de razboi, masand forte si tehnica militara in zona de securitate, secesionistii protesteaza ca autoritatile moldovene nu-i lasa pe dilomatii rusi si ucraineni de la Chisinau sa umble in voie prin zona transnistreana, ilegal controlata de asa-zisul regim al lui Igor Smirnov.
Ciudat si intortocheat, traseul Republicii Moldova spre Europa si democratie pare sa-si fi fixat punctul terminus. Cine va fi insa calauza, cum si cand se va purcede pe acest drum e deocamdata greu de spus.