Cioran a fost prea aspru cand a zis ca la noi vorbaria atinge nivelul dementei. Dar am putea accepta ca ne place sa barfim, ca nu suntem un popor taciturn, ca ne atrage cancanul. Nici in anii cei mai duri, dinainte de decembrie ‘89, n-am dus lipsa de barfe. O umbra aparuta pe fata lui Ceausescu, la televizor, era de ajuns pentru a alimenta tot felul de speculatii soptite. Si se stie ca pe vremea aceea o mica barfa se putea termina rau, datorita unui "turnator". Totusi, aceasta forma speciala de "sociabilitate" n-a disparut. Era de asteptat, deci, ca, dupa disparitia spaimelor, sa asistam la o vertiginoasa prosperitate a barfei.
Desigur, pana la un punct, barfa are farmecul ei. Si rolul ei. Mai inveseleste mizeria, mai descreteste fruntile prea incruntate de griji. E ca un fel de drog. Un antidot. O supapa impotriva plictiselii si a frustrarilor. Fiecare scandal nou a fost pentru aceasta "supapa" ca paiele puse pe foc. Si trebuie sa recunoastem ca de scandaluri nu ducem lipsa. Ele s-au repetat cu frecventa cu care valurile matura nisipul pe plaja, la mare, cand marea e agitata.
Numai in ultima saptamana am avut parte de doua scandaluri. Ultimul dintre ele, cel al disparitiei lui Omar Hayssam, fiind chiar un mega-scandal. Mai intai, mica, dar virulenta grupare anti-Tariceanu din Partidul National Liberal a iesit din nou la atac. Consilierul prezidential Stolojan, Mona Musca si Valeriu Stoica au organizat o conferinta de presa in care si-au etalat pretentiile. Evident, imediat s-au inflamat barfele. S-a vorbit de "un puci", de sfori trase de la Cotroceni, de intentia destabilizarii PNL, de celebra, de-acum, lupta dintre palate. Apoi, chiar inainte de a se epuiza acest scandal, am fost anuntati ca sefii principalelor trei servicii secrete romanesti au demisionat, deoarece Omar Hayssam, singurul personaj acuzat de terorism de la noi, nu era de gasit dupa ce instanta gasise de cuviinta ca starea lui medicala permitea judecarea in libertate. De obicei luna iulie e o perioada de acalmie politica. Nu-mi amintesc sa fi existat un asemenea vacarm in plina vara. Dar nici ce s-a intamplat acum nu e un scandal obisnuit! Daca el n-ar impune concluzii tragice, aratand ce proportii aiuritoare au capatat incompetenta si "ticalosirea" institutiilor noastre, "episodul" ar parea scos dintr-o comedie proasta. La ora aceasta, Omar Hayssam a devenit in Romania un nume la fel de cunoscut ca al lui Traian Basescu.
In atari conditii, mai poti sa deplangi apetitul nostru pentru barfa? O fi el la fel de caracteristic pentru noi cum e carnavalul din Rio pentru brazilieni sau cum e ordinea pentru nemti, dar ceea ce ar trebui deplans acum este altceva. Dupa saisprezece ani, "gura lumii" se dovedeste a fi singura "institutie" care functioneaza, neimpleticindu-se, in Romania! Institutiile propriu-zise sunt fie incompetente, fie putrede. Functioneaza doar pentru a produce scandaluri, cu cancanurile si speculatiile aferente. Dupa disparitia lui Omar Hayssam, a demisionat si procurorul general al Republicii. "Gura lumii" cere si alte demisii.
Partea proasta e ca placerea de a barfi ajunge sa-si fie suficienta siesi. Barfim si "ne racorim". Oamenii mai trag, eventual, o injuratura la adresa politicienilor care i-au deceptionat. Apoi, se intorc la: "Ai auzit, draga?" Barfa relaxeaza necazurile, toceste iritarile, banalizeaza scandalurile. Uneori, se instituie comisii de ancheta care investigheaza, audiaza, strang dosare voluminoase, tergiverseaza, pentru ca, in final, sa anunte ca n-au descoperit nimic. Cel putin, pana acum, aceasta s-a dovedit a fi regula. Caci democratia s-a dovedit la noi "functionala" doar la capitolul "barfa".