Rapirea - sau falsa rapire - a celor trei ziaristi romani din Irak are o dezvoltare paroxista. Intamplarea si dedesubturile ei sunt acum intoarse pe toate fetele, din cabinetele cele mai secrete ale Cotrocenilor si pana-n ultima crasma de cartier. Analisti firoscosi si reporteri-pistol produc scenarii. Politicienii se arata unii pe altii, acuzator, cu degetul. Presedintia le-a asigurat revenitilor printre noi un ceremonial emotionant pentru unii, deplasat pentru altii, dar care, in mod evident, face din deznodamantul fericit un succes prezidential personal. Pe aceasta tema s-au dezlantuit dezbateri prelungite la toate televiziunile. Comunitatea araba din Romania e cand invinuita, cand congratulata pentru ce s-a intamplat.
Credeam ca toata tevatura va dura pret de vreo doua saptamani, daca presedintele Basescu i-a anuntat pe cei 22 de milioane de membri ai echipajului sau ca in acest rastimp li se va spune adevarul ce va putea fi spus. Numai ca tot seful statului ne-a linistit, asigurandu-ne ca abia peste 50 de ani vom afla mai multe despre ce s-a intamplat de fapt. Atata ne-a trebuit, si marea sfada nationala risca sa derapeze de la un libret onorabil de balet “Rapirea din Serai“ la varianta de balci de pe faimoasele carpete. Care carpete au si ridicat primele semne de intrebare asupra afirmatiei lui Marie-Jeanne Ion: “Nu e o gluma“.
In timp ce creierele natiunii, de la cele mai luminate la cele mai odihnite, fierb in eforturile de dezlegare a tainei rapire/simulacru, ceasul UE numara, implacabil, zilele pe care le mai avem pana la momentul aderarii. Cotele apelor paraielor cresc navalnic, spulberand gospodarii satesti, iar sinistratii, oplositi pe unde pot, asteapta, daca nu cazare in hoteluri de lux, macar salasuri decente pana una-alta. Tarifele pentru amaratul de aragaz, care cunoaste zvarcoliri nebunesti de cuantificare, le dau palpitatii nevoiasilor de la bloc.
Dar nu cu asemenea teme, “nepublicistice“, suntem in general ofertati. Nici de catre oamenii politici, nici de mass- media. Noi trebuie sa ne pasionam, pe langa subiectul central al post-rapirii, de alegerile noastre anticipate (sau nu), de demisia/remanierea Guvernului (sau nu), de convulsiile din PSD (sau nu) si de alte diverse chestii de viata si de moarte pentru contribuabilul, pensionarul, pacientul, somerul sau grevistul (cu camionul sau cu foamea) din Romania.
Pe un personaj al lui Caragiale il muncea grija recoltei de rapita. Altul isi punea intrebarea, rascolitoare pentru el personal, “ce cauta neamtul in Bulgaria?“. N-ar trebui sa ne mai miram de perpetuarea traditiei de a flecari public despre orice, chiar cand nu ne putem permite luxul. Mircea Eliade constata ca nici un popor nu vorbeste mai mult si mai pasionat despre politica precum compatriotii nostri, dar nu un roman, ci insusi Vladimir Ilici Lenin proclama ca, in fond, totul e politica, deci avem dezlegare la trancaneala pe orice.
Ca Bebe sexologu’, de pilda, care serile trecute ne-a povestit din nou, pe-ndelete, cum e cu sexul la romani. Parca sexul le-ar fecunda grija (ca sa ne mentinem cu exprimarea in tonul domnului Bebe) satenilor din Timis sau a pensionarilor de la oras.