Si a inceput seria constituirilor de consilii locale. Cea mai frumoasa poveste a trait-o Consiliul Local Constanta, acolo unde PDL a facut spume la gura. PDL este impartit in grupuri de simpatii si interese, asa ca liderii delegati de la Bucuresti sa conduca organizatia au fost redusi la neputinta in momentul validarii consilierilor. Urmeaza un lung razboi, in instanta, in care se va cere invalidarea lui Danut Moisoiu si validarea lui Ion Popescu. Foarte frumos, nu-i asa? Mai putin hazliu, dar tot cu probleme - si la Cerchezu, acolo unde o parte dintre consilieri refuza sa se prezinte la apel, motiv pentru care, daca mai comit acest gest de doua ori se vor trezi dizolvati. Nici la Tuzla apele nu sunt linistite, in timp ce la Murfatlar lucrurile au fost transate de PSD+PNL astfel: viceprimar PNL, daca de la judet nu s-a mai vrut PSD, urmare a infrangerii lui Crivineanu. Cu alte cuvinte: sa-i stea in gat primarului PDL! Bun, iar dupa aceasta poveste, ce mai ramane de adaugat? Urmatoarele incidente, fireste. Vom contabiliza scandal si la Navodari, la Mangalia (dar mai putintel), Eforie si asa mai departe. Infrangerea trezeste resentimente. Ah, si sa nu uit povestea de la Murfatlar: a iesit liberalul nedorit Vladoi viceprimar, insa nu se stie cat va functiona aceasta majoritate. Timpul va decide, iar tot timpul sau in timp se pot reconfigura anumite majoritati, in functie de interese si de oferta scoasa la bataie. Ar putea fi si cazul Medgidiei. Aici, PSD ar dansa cand cu PNL, cand cu PDL. Si in alegeri situatia a sunat tot de acest mod. PSD stia clar ca n-are sanse sa scoata primar, asa ca s-a negociat pe doua fronturi: si cu PDL (candidatul si actualul primar Iordache), dar si cu PDL (candidatul si fostul primar Moinescu). Sunt insa si cazuri in care primarul taie si spanzura, cot la cot cu majoritatea. Sunt primari din anumite partide politice care au in consiliu majoritatea lejera. Aici, ei propun, ei centreaza, ei inscriu si o duc bine alaturi de colegii de partid. Iar in astfel de fericite conjuncturi, e greu de crezut ca la un moment dat poate aparea raca. Ramane sa vedem cine si cum se mai descurca sa treaca dintr-o barca intr-alta, mai ales ca dupa o vara fierbinte, stropita din belsug cu ploaie, urmeaza nebunia uninominalului.