Dupa francezi, olandezii au spus NU Tratatului Constitutional asupra Europei Unite. Luxemburghezii la fel. Englezii renunta la referendum ca sa nu pateasca vreo rusine, iar altii se mai gindesc. Ce s-a intimplat de s-a pornit asa, dintr-o data, toata lumea impotriva unui text de citeva zeci de pagini?

S-a intimplat ca beneficiile integrarii, respectiv largirii Uniunii Europene se distribuie inegal intre integrati si integratori. Natiunile fondatoare ale Uniunii Europene, in special Anglia, Germania, Franta, Belgia, Olanda, au platit pentru integrarea Spaniei, Greciei si Portugaliei. Au platit pentru ca aceste tari sa scape de saracie, sa-si imbunatateasca infrastructura, mediul ambiant, politia, justitia, sa le creasca firmele si clasa mijlocie. In acea vreme, argumentele erau simple si intelese de toti, asa ca nimeni nu a spus nimic in tarile fondatoare si deja bogate la mijlocul anilor '80: ca sistemul sovietic e periculos, ca se va pune o bariera in fata comunismului daca saracia endemica din tarile mediteraneene va fi redusa, ca e nevoie de o contrapondere la puterea din ce in ce mai mare a Uniunii Sovietice si a SUA. Francezii, belgienii, nemtii din vest, olandezii, englezii simteau asa si deci nu au spus nimic cind statele lor le luau banii si investeau in politia spaniola, in drumurile grecesti sau in hotelurile portugheze. Treptat, Uniunea Europeana devenea din ce in ce mai integrata, se simtea nevoia unei monede unice, se simtea nevoia unor piete fara taxe vamale si limite nationale pentru forta de munca si capitalul in crestere.

La inceputul anilor '90, dupa prabusirea zidului Berlinului, Germania a dat tonul integrarii, in timp ce Cehoslovacia, Uniunea Sovietica si Iugoslavia dadeau tonul dezintegrarii. In centrul si estul Europei se formau state noi, inca si mai slabe decit cele dezmembrate, iar in vestul Europei Germania crestea prin alipirea estului si deci intreaga Uniune Europeana crestea in capital, forta de munca, teritorii si oportunitati. Si altii au vrut ce avea Germania. Asa ca in 1992, cind s-a pus pentru prima data problema largirii UE, nimeni nu a spus nimic impotriva. S-a facut un calendar pentru unele tari nordice, Austria, chiar Elvetia a fost luata in calcul si s-a inceput expansiunea catre est. Elvetia si Norvegia au spus NU la referendumuri, dar Austria a spus da. Daca a spus Austria da, atunci Slovenia, Ungaria si Cehia au avut un avocat puternic pentru integrare. Austria le-a garantat, prin propria adeziune la UE, fostelor natiune membre ale Imperiului Austro-Ungar ca merg bine unde merg si ca nu vor avea necazuri.

Pentru integratori insa, costurile largirii au crescut, cu ele au crescut si unele taxe in Europa Occidentala. Pietele nationale, mici si rigide, au rezistat presiunilor pentru liberalizare, iar unele, cum sint pietele germana sau franceza, au devenit chiar si mai impermeabile decit fusesera inainte. Germania a intrat intr-o criza economica prelungita, in Franta somajul a devenit endemic. Avantajul de a produce mai ieftin in est s-a transformat in dezavantajul de a inchide locurile de munca in vest. E drept ca aceste locuri de munca sint mai scumpe, dar ele platesc taxele mari care au permis integrarea. O data nascut in mintea europenilor, cercul vicios s-a transpus in actiune politica. Noi platim ca sa largim piata. Dar e o diferenta de salarii. Cei din est se multumesc cu putin si deci ne iau locurile de munca in doua feluri: pe de o parte vin aici si traiesc cu putin, pe de alta parte ofera cladiri, paminturi, taxe mici si salarii minuscule, pentru a atrage locurile noastre de munca.

Acest efect pervers al integrarii nu l-a prevazut nimeni. Nimeni nu are un raspuns clar si coerent la aceasta realitate. Integratorii sint mincati de integrati. In timp ce in est veniturile cresc, comerciantii fac afaceri bune, vinzind de toate si repede, in vest cresc deficitele, somajul, spaima. Beneficiile integrarii sint unilaterale. Cercul vicios al beneficiilor negative pentru vestici si pozitive pentru estici nu poate fi spart in est. El trebuie distrus in vest, unde guvernele, sindicatele si opinia publica au facut un front comun (si pagubitor) pentru promovarea societatilor inchise, pentru limitarea competitiei si reducerea integrarii. Daca partea conservatoare a vestului cistiga, Europa e pierduta. Ea se va intoarce la micile domenii feudale ale Evului Mediu, puternice la interior si slabe la exterior. Ar fi pacat pentru acest proiect al Europei Unite, proiect atit de uman si de intelept.