Si-a strans Dutu jucariile din partid si cu asta si permisiunea Partidului Democrat Liberal de a mai aparea in paginile unui anumit cotidian. Ce nu a reusit Stelian Dutu? Sa ia pe cineva dupa el. E tarziu, candidatii trebuie sa se concentreze asupra campaniei electorale, deci nu mai este timp de joaca de-a "plec, ba nu plec". Ghinion de nesansa. Pacat ca, in afara de Dutu, mai exista o persoana pozitionata intr-un con de umbra: Laurentiu Mironescu. Este probabil inca plecat din tara. Si totusi... chiar daca mai candideaza pentru un fotoliu in Parlament, de ce nu a fost pus ca altii pe lista de consilieri pentru a trage respectiva lista in sus, asa cum se obisnuieste? Pesemne cineva a considerat ca nu poate trage lista in sus, ori... chiar n-a fost interesat! Una sau alta, lipsa asta a lui din peisaj nu suna a bine nici chiar in conditiile in care tinteste Parlamentul. Localele sunt - parerea mea - responsabilitatea si in interesul fiecarui candidat in parte, indiferent ce pozitie urmareste. Dar, punct si de la capat. Fiindca tot este campanie, in aceste momente se fac nu doar actiuni de momire a electoratului sau prezentari de programe prin care sa fim convinsi ca unul sau altul merita votul nostru. Nu, este si perioada in care se fac urmatoarele calcule: "daca luam atat la suta... eu ma retrag, vine urmatorul pe lista, iar eu, dupa parlamentare ma duc ministru la Educatie", cutare la X minister si asa mai departe. Asa se discuta acum anumite lucruri, iar exemplul de mai sus, dintre ghilimele, nu este unul imaginar. Tot in aceste zile se mai aud urmatoarele calcule: primarul zis "Soarele" din sudul litoralului are in vedere nu doar un nou mandat la primarie. A ajuns pe la urechile liberalilor - caci acum fiecare este atent la ce face si celalalt - ca respectivul edil ar negocia serios sa plece, dupa cateva luni, la Parlament. Primaria ramane... cui? Viceprimarului, daca iese cine trebuie. Oare sa se poata asa ceva? Orice este posibil - vezi si noua "ejectare" din sistemul prefectural al lui Adrian Nicolaescu, subiect despre care prefectul Danut Culetu spunea, oficial, ca nu se poate. Multe se pot face, brusc si dintr-o data in campanie, inclusiv - trec de la una la alta - excursii in afara tarii pentru locuitorii din Murfatlar, excursii sponsorizate de actualul primar si sustinatorii sai social-democrati.