In decembrie '89 si-a obtinut si presa libertatea. Asa se zice in mod curent. Dar afirmatia e pe jumatate falsa. De fapt, presa si-a castigat nu libertatea, ci dreptul la libertate. Sau, ca sa folosesc cea mai frumoasa definitie a libertatii pe care o cunosc, si-a castigat "dreptul de a nu minti". Ceea ce inseamna ca libertatea e un "drept" care poate sa fie exercitat sau nu. O "sansa" care poate fi ratata ca orice sansa. Ori folosita rau.

Aceste ganduri mai vechi mi-au revenit in memorie dupa scandalul starnit de "Evenimentul zilei" prin articolul in care ne-o "infatisa" pe d-na Monica Macovei beata, spargind pahare la o petrecere. Articol calomnios pentru care ziarul si-a cerut scuze, cam cu jumatate de gura, dupa parerea mea, fiindca n-a explicat ce anume a facut posibila o asemenea infamie. Sa trec, insa, peste acest caz, de incompetenta profesionala sau de prostie pura (daca articolul in cauza a fost scris, intr-adevar, cum pretind "scuzele" redactiei, "cu buna credinta"), fiindca nu e prima oara ca un ziar delireaza in marginea realitatii, ori chiar impotriva ei. Problema este una de principiu: in ce masura "cainele de paza al democratiei" isi indeplineste la noi rolul firesc? Altfel spus: in ce masura "dreptul de a nu minti" e luat in serios si exercitat cum se cuvine?

Ei bine, opinia mea e ca avem nu numai o democratie cam "originala". Avem si o presa la fel de "originala". Sunt un vechi cititor de presa straina, frantuzeasca si italiana, si am oarecari temeiuri pentru a banui ca nicaieri nu exista o libertate a presei pura, virginala. Banii si interesele de grup sau de partid o fac "dependenta" chiar cand se pretinde "foarte independenta". Dar "dependenta", prin alte parti, e subtila, negrosolana, abia sesizabila si pastrata in limite decente. Orientarile diferite nu se folosesc de mijloace de un diletantism strident, au ratiuni care fie sunt declarate, fie pot fi presupuse. Nu sunt descalificante, deci, cum se intampla, nu rar, la noi, unde se vede cu ochiul liber din ce directii vin banii.

Si mai e o diferenta. Mare. Importanta. E vorba de optica asupra libertatii. La noi, libertatea e echivalata de multi cu "orice e ingaduit", "nimic nu e interzis si nu trebuie sa fie interzis". Daca indraznesti sa spui ca unele lucruri n-ar trebui sa fie permise, esti acuzat imediat ca nu respecti libertatea presei, ca ai nostalgia cenzurii, ca ai pofta de constrangeri. Or, o asemenea optica asupra libertatii e si primitiva, si aberanta. In vremea cand postului OTV i s-a ridicat licenta, cu vreo doi ani in urma daca-mi amintesc bine, un intelectual cunoscut invoca, linistit, la televizor, impotriva acelei decizii argumentul sloganului scris, in mai '68, pe zidurile Parisului: "Este interzis de a interzice". Si nimeni n-a observat in discutia de-atunci ca sloganul respectiv este, de fapt, o enormitate. Cum sa fie interzis de a interzice? Daca ar fi "interzis de a interzice" ar trebui abrogate toate legile, ar trebui inchise tribunalele si desfiintate toate inchisorile. Ar trebui suprimat parlamentul, fiindca n-ar mai fi nevoie de legi. N-ar mai exista semne de circulatie pe sosele, fiecare sofer putand merge cu masina pe unde vrea, cum vrea, fara sa se impiedice de vreo res-trictie. In fine, ar trebui eliminate din Biblie cele zece porunci.

Libertatea, ca sa fie adevarata, presupune niste reguli, obligatorii pentru toata lumea si respectate de toata lumea. Adevar care e valabil si in libertatea presei. Si nu e deloc greu de observat ca tocmai dispretuirea acestui adevar e sursa "usurintelor" scandaloase de genul celei care a pus "Evenimentul zilei" in situatia de a se face de ras. Nici azi nu ne dam seama, se pare, ca noi am trecut, in decembrie '89, de la "nimic nu e permis" la "orice e permis" si ca acest "orice e permis" nu poate decat sa compromita libertatea. S-o faca nu numai inutila, ci si toxica.