Alegerile de la FRF ilustrează nu doar imaginea şifonată de buldozer a fotbalului romanesc, ci şi pe cea a unei societăţi îmbuibate de mafioţi aroganţi şi proşti care au deţinut, deţin şi vor deţine controlul absolut. Chestiunea trebuie judecată cu luciditate, pentru că aşa cum cei care ar fi vrut să facă ceva în fotbalul romanesc îşi vor irosi forţele încercand să spele straturile de mizerie de pe oala sportului cu pricina, tot la fel oamenii cu bune intenţii şi planuri de valoare pentru neamul ăsta se vor căzni de pomană să ne arate că aia e bine, iar cealaltă nu. Sistemul în care astfel de personaje ajung să deţină controlul absolut e unul inventat chiar de ei şi înghiţit de noi ca şi cand ar fi singura modalitate de salvare a ceva. Imi amintesc cum Ion Iliescu a ocupat funcţia de preşedinte al ţării timp de zece ani pentru că „nu exista o alternativă”; la fel se întamplă şi cu Mircea Sandu şi mulţi, mulţi alţii, care au transformat funcţiile alese în meserii de supt sangele „boborului”. Mie unuia nu îmi convine că fac parte dintr-o societate cu lideri aleşi doar pentru că „nu există alternativă”. Măcar dacă aceşti lideri ar dovedi abilităţi excepţionale... Dar ne găsim acum într-o fază în care abia inventăm hartia igienică, iar guma de mestecat şi spălatul pe dinţi au devenit chestii obişnuite abia acum o lună. Iar meritul pentru aceste „beneficii” le au şefii pe care chiar dacă nu îi apreciem îi luăm ca pe nişte zei perverşi puşi acolo să fure, să îşi bată joc de noi şi să ne radă în nas.
Poate ne-am obişnuit prea uşor să ne resemnăm atunci cand gunoiul a ajuns să ne reprezinte şi ar fi cazul să facem ceva.