A trecut deja vreme bună de cand cei de la revista Capital au iniţiat un demers pe cat de comentat, pe atat de bine ancorat în campul devoratorilor de mass-media din Romania. Un meci de fotbal încrancenat sau vreo ştire cu ziarişti răpiţi şi, de ce nu, o telenovelă ca lumea pot însemna ceva mai puţin decat topul celor mai bogaţi 100 de romani în plumbul ziarelor şi electronii televiziunii.
Ştiu că în anii trecuţi scoaterea pe piaţă a suplimentului din Capital a făcut cozi pe la toate chioşcurile de ziare. Amărăşteanul de rand a gustat din plin cărticica. Pentru foarte puţin timp şi-a umplut virtual buzunarele goale, a investit, s-a plimbat prin Egipt şi Los Angeles. Apoi a revenit la realitate şi şi-a dat seama că într-o astfel de societate el nu va putea avea nici măcar a suta parte din ce au băieţii ăia din revistă şi totul a culminat cu un şirag interminabil de înjurături. E simplu. Dacă ne imaginăm un om din campul muncii care pleacă la serviciu la opt şi se întoarce la şaisprezece, are doi copii, o Dacie din ’93 şi un televizor Goldstar, atunci am găsit omul potrivit care să se enerveze şi să facă construcţii semantice astfel încat mămicile celor din top să sughiţe şi să îşi poată imagina şi el ce ar putea face cu atata bănet.
Din punctul meu de vedere, un demers gazetăresc care se mulează perfect pe cerinţele romanilor nu are cum să fie decat unul reuşit. Aşa că trebuie să recunoaştem, oricat de dezbinată ar fi tabăra gazetărească, faptul că Top 300 este unul dintre puţinele caştiguri în materie de jurnalism de la liberalizarea acestuia.