Cautare

5104 de rezultate pentru "rezultate examen de titularizare 2009" (3.67 secunde)
Coalitia pentru o Guvernare Curata (CGC) cere publicarea urgenta de catre CNSAS, in baza Legii 544/2001, a listei persoanelor care au semnat angajamente de colaborare cu fosta Securitate si care detin functii publice.
Legea a fost promulgata prin decret prezidential, dupa ce Traian Basescu a retrimis acest act normativ inapoi Parlamentului la inceputul sesiunii de primavara, cand deputatii au convenit ca toti consilierii locali isi vor pierde mandatul in cazul demisiei, nu si al excluderii din partid.
Senatorul Cristian Diaconescu, purtatorul de cuvant al PSD, s-a aratat ieri uimit de "dramatismul" cu care unii lideri ai PD sau PNL se delimiteaza de orice fel de legatura cu PSD, desi din partea celor doua partide vin separat semnale privind necesitatea unei colaborari cu social-democratii.
Informatii vehiculate de ceva vreme de-acum in presa constanteana, trecerile care numai spectaculoase nu mai pot fi numite ale unor primari PSD la PD, au fost in sfarsit confirmate ieri cu toata gura de cei in cauza - Zamfir Iorgus (edil Mangalia), Traian Cristea (Costinesti), Florin Mitroi (Valu lui Traian), Mugur Mitrana (23 Augsut) si...
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a plecat in cursul zilei de ieri intr-o vizita in Irak, la invitatia sefului statului irakian, Jalal Talabani.
Partidul Ecologist Roman, prin conducerea centrala si birourile executive judetene, cere oprirea Proiectului Rosia Montana si neacordarea avizului de mediu.
Desi ziua de ieri ar fi trebuit sa fie una cat se poate de vesela pentru senatorul PSD de Prahova Antonie Iorgovan, care si-a aniversat cei 58 de ani, lucrurile nu au fost chiar asa cum si-a dorit sarbatoritul.
Potrivit Scotland Yard, sase avioane comerciale care apartin de trei companii aeriene americane urma sa fie atacate in aer, la jumatatea zborului dintre Marea Britanie si Statele Unite.
Seful municipalitatii din Bailesti este acuzat de luare de mita si abuz in serviciu, iar contabilul de la Politia Comunitara de trafic de influenta si complicitate la luare de mita.
Liderul liberal a facut public, intr-o conferinta de presa, continutul celor doua dosare ale sale care au ajuns la CNSAS. Cel care are o singura fila contine un opis al ofiterului de Securitate in care sunt prezentate informatiile pe care le-ar fi prezentat Mona Musca in 1977-1978.
Legea migratiei politice intra de astazi in vigoare. ... Alesii locali s-au grabit sa nu piarda "ultimul val de migratie", iar in ultimele zile s-au inregistrat dezertari cat pentru un intreg mandat.
Reprezentantii coalitiei de la guvernare nu au definitivat inca lista cu numele secretarilor de stat care raman in functii in urma restructurarii, din cauza neintelegerilor dintre cele patru partide. Formatiunile din arcul guvernamental nu stiu exact la ce secretari de stat ar trebui sa renunte fiecare.
Romania are 75% sanse de a adera la UE la inceputul anului viitor, conform unui sondaj Reuters. Sondajul a fost realizat in cursul acestei saptamani si include opiniile a mai mult de 30 de analisti de la institutii financiare si academice.
Cel putin 12.000 de gaalaateni sint membri ai unuia dintre partidele politice care activeazaa pe scena politicaa din Galati. Acestia bagaa in conturile partidelor din care fac parte milioane de lei cu titlu de cotizatii.
Alianta PNL-PD Constanta a fost ferita in ultimul timp de scandaluri, parlamentarii democrati si liberali reusind chiar o convietuire destul de armonioasa. Cu atat mai naucitoare a fost lovitura sub centura aplicata ieri colegilor liberali chiar de unul dintre liderii Aliantei constantene.
Dutu a oficializat astfel ultimele achizitii ale PD, evitand insa cu incapatanare sa dezvaluie pretul platit de democrati pentru cooptarea celor 63 de alesi locali (dintre care cinci sunt primari, trei viceprimari si 55 de consilieri locali).
"Daca vor exista cazuri de oameni care au facut politie politica in PD nu numai ca-si vor pierde demnitatea publica, oricare ar fi ea, deputati, senatori, consilieri, primari, dar vor fi exclusi din partid. ... Dar asta trebuie demonstrat de CNSAS si, eventual, de organele de judecata.
Doi consilieri locali din comuna Teslui (Dolj) alesi pe listele PSD ar putea fi revocati din functie de plenul consiliului, deoarece figureaza cu cate doua declaratii de apartenenta politica, atat la PSD, cat si la PD, suspectat fiind si secretarul primariei, care a inregistrat actele.
Incepand de ieri, Codul Penal modificat la insistentele ministrului Justitiei, Monica Macovei, dezincrimineaza infractiunile de insulta si calomnie, prevazute in articolele 205 si 206, infractiuni aflate inca din anii '60 in acesta.
Joi seara, la cea mai recenta sedinta de Consiliu Local Basarabi, lui Costica Condurache i s-a adus la cunostinta faptul ca nu mai este consilier, iar in locul acestuia a fost validat Ion Anton.
google-analytics.com