Cautare

3365 de rezultate pentru "mica publicitate" (3.22 secunde)
Tot de luni, vor fi exceptate de la plata taxei de poluare autovehiculele cu capacitate cilindrica mai mica de 2.000 de centrimetri cubi si autoutilitarele, cu norma de poluare euro 4, care se inmatriculeaza pentru prima data in Romania sau in alte state membre ale UE, pana la 31 decembrie 2009.
Biroul Permanent al PD a avut pe ordinea de zi a sedintei de ieri evaluarea secretarilor de stat democrati. Presedintele executiv al partidului, Adriean Videanu, a precizat ca nu s-a luat o decizie clara in aceasta chestiune, intrucat se asteapta o discutie in interiorul conducerii Aliantei.
Liderul social-democratilor a subliniat ca ii spune aceste lucruri lui Berceanu „cu toata simpatia“ si fara „nici cea mai mica ironie“.
Pe de alta parte, societatii i-au fost atribuite o serie de lucrari in zona localitatii Fundeni, iar pentru refacerea infrastructurii din zona Namoloasa contractul a fost atribuit unei alte societati, cu toate ca distanta dintre cele doua localitati este foarte mica, iar lucrarile ar fi putut fi facute tot de “Drumuri si Poduri”.
si nu va fi mica aceasta crestere negativa, va fi de circa minus 6,5 - 7%, este doar o estimare.
O societate din Tirgu Jiu, SC SUCCES NIC COM SRL, a oferit 75 de miliarde de lei vechi pe uzina, insa Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) nu a fost de acord, considerind suma prea mica.
Centrul INFOTRAFIC al Politiei Romane informeaza ca traficul feroviar pe magistrala 800 Bucuresti - Constanta a fost intrerupt intre Lehliu si Sarulesti, dupa ce un tren de marfa a lovit din spate un alt marfar, care circula cu viteza mai mica, sambata in jurul orei 4.00.
El a subliniat ca „se pare ca in Coalitie este o mica problema, din moment ce PNL e atat de nervos vizavi de prezenta doamnei ministru in Parlament“.
de la suma foarte mica, pana la cele mai mari. Se pare ca ne-am obisnuit ca sumele mari sa nu ne mai intereseze.
Nu cred ca politica monetara necesita o inasprire din cauza majorarii TVA", a declarat Franks care a sustinut ca in conditii de recesiune, efectele de runda a doua din cresterea unei taxe precum TVA se propaga intr-o mai mica masura.
Asta dupa ce au acuzat statul roman de coruptie in cazul Bechtel (nedovedita pana acum, si mai mult, potrivit celor mai recente declaratii facute mie de ambasadorul american Mark Gitenstein, nu a fost dovedita nici cea mai mica fapta de coruptie).
In Gorj, lungimea totala a drumurilor masoara 264 de kilometri, dar suma este mai mica, si anume 270 de milioane de lei plus TVA.
Cresterea economica va fi mai mica si, totodata, veniturile romanilor vor fi mai subtiri. Aceasta in conditiile in care crestere economica pe baza de crestere interna nu are cum sa se produca.
(Sergiu BALASCAU) Mihai Tabuleac, presedintele PNL Botosani nascut in 1957, la Crasnaleuca absolvent al Facultatii de Stiinte Economice economist la Combinatul Chimic Savinesti, la Administratia Financiara Neamt si Botosani, director director la Vinalcool inscris in PNL in 1992, vicepresedinte al PNL Botosani, din 2001 presedinte a demisionat de doua ori si a revenit de fiecare data fost consilier judetean, actual senator Corneliu Popescu, vicepresedintele PNL Botosani nascut in 1961, la Sulita absolvent al Facultatii de Matematica din cadrul Universitatii "Al.I.Cuz " Iasi profesor de matematica, director societate mica si microintreprindere, director societate mijlocie, director la "Euro As Company " fost consilier local, consilier judetean in 2000-2004 actual consilier judetean si presedinte al Companiei Nationale de Administrare a Fondului Piscicol
Boureanu mai sustine ca ar exista proiecte politice alternative de transformare a PNL intr-un partid de nisa, cu pondere electorala mica, a carui existenta „se bazeaza pe controlul unor resurse economice si mediatice importante“.
Pentru ca trebuie sa retinem un aspect - in momentul in care prognoza este mai mica si veniturile estimate sunt mai mici pentru ca aceste venituri vin in forma unei cresteri sau descresteri economice, suplimentar sau se reduc.
Acestea au sustinut un grad mai mare de autonomie, in sensul in care au spus - dati-ne limitele minime si maxime si apoi analizam noi, ca si primari, impreuna cu Consiliul Local, oportunitatea de a stabili o taxa mai mica sau o taxa mai mare, posibilitatea populatiei de a plati in functie de zona in care locuieste - centrul localitatii, la periferie, daca sunt utilitati sau nu si astfel am ajuns la un punct de vedere comun si am eliminat acea taxa fixa.
O intreprindere mica si mijlocie, care are doi angajati, va avea de platit o singura taxa si anume un procent din cifra de afaceri, restul - impozitul pe profit nu mai exista, impozitul pe dividend nu, si, scazand cheltuielile, toti banii care ii raman sunt la dispozitia persoanei respective, ori pentru a-i introduce in afaceri, pentru a dezvolta afacerea, ori pentru a-i ridica sub forma de dividende ca persoana fizica si apoi sa ii directioneze spre consum.
Mai panarama mica, stii care este deosebirea intre tine si jurnalistul turc? Tu faci jurnalism pe bani grei inghitindu-i precum un tonomat ca sa-ti canti partitura seara de seara, pe cand amaratul asta de jurnalist turc face jurnalism pe riscul lui si fara bani primiti de la moguli.
Ba chiar, zice Mitrea care se si vede gasit tapul ispasitor al tuturor relelor de pe scena politica din Romania, el nu avea nici cea mai mica intentie sa puna la cale vreo prostioara.
google-analytics.com