Cautare

2458 de rezultate pentru "membri" (5.26 secunde)
"AJVPS avea 5.000 de membri, iar acum noi numaram 2.900 de membri. Faceti dumneavoastra socoteala citi dintre ei au venit la noi.
Stringerea adeziunilor pentru noul sindicat Siderurgistul din cadrul Uzinei Laminate Plate (ULP), care are circa 3.000 de membri salariati ai uzinei, reprezinta principala preocupare a sindicalistilor de la FSS Metarom Galati.
ATE Bank România, care accepta drept codebitori atât sotul sau sotia, respectiv membri ai aceleiasi familii, cât si „doua sau mai multe persoane, care nu sunt membri ai aceleiasi familii“, dupa cum se arata într-un comunicat emis de banca.
Aceasta schema ofera sprijin financiar nerambursabil solicitantilor IMM care actioneaza individual sau ONG-urilor care au membri IMM-uri.
Discutia are la baza numeroasele derogari de care beneficiaza toti membrii UE, cu deosebirea ca cele 15 tari, membri UE cu vechime mai mare in organizatie, beneficiaza de aceste derogari pana in 2011, in timp ce ultimele 12 tari intrate in UE au primit drept de derogare pana in 2007-2008", se arata intr-un comunicat al AOAR.
Potrivit informatiilor pe care le detinem, acesta nu este singurul motiv care a determinat rocada la sefia institutiei, nefiind o noutate faptul ca la nivel central se doreste de luni de zile, de catre sefii PNL, dupa ruperea aliantei DA, schimbarea directorilor institutiilor publice care sunt membri ai PD-L sau au fost desemnati in functiile de conducere de acest partid.
"Am hotarat sa nu mai pichetam si sa strangem semnaturi din partea membrilor sindicatului nostru, care vor fi consultati cu privire la pasii urmatori pe care urmeaza sa-i faca sindicatul Forum in obtinerea drepturilor salariale", a declarat Costel Harnagea, liderul sindicatului Forum, care numara circa 500 de membri.
"Conducerea Combinatului incearca prin tot felul de tertipuri sa convinga justitia ca sindicatul nostru nu are 5.000 de membri, astfel incat Directia de Munca sa inregistreze actul aditional pe care noi nu l-am semnat, ceea ce ar insemna prelungirea valabilitatii contractului pana la sfarsitul anului.
Pentru ca la termenul de judecata din 25 aprilie partile nu au fost prezente, urmatoarea înfatisare va avea loc pe 6 iunie.  Asociatia-scoala Oficial, FPP Oltenia are ca membri fondatori persoane din anturajul lui Dinel Staicu, prezente în mai multe asociatii si fundatii actionare la firme prin care omul de afaceri craiovean îsi desfasoara ingineriile financiare.
Cu toate acestea, in luna aprilie Federatia Sindicala a Siderurgistilor (FSS) Metarom, care numara 8.500 de membri, si Uniunea Teritoriala a Sindicatelor Libere (UTSL), cu 800 de membri, au semnat un act adiþional la Contractul Colectiv de Munca.
Conducerea electiva va fi aleasa de agricultori prin vot si va fi formata din 35 de membri, dintre care un presedinte.
Mandatul Comitetului Executiv al SLN este de sase ani, astfel ca ieri s-a constituit Comisia de Validare pentru a contabiliza voturile pentru noii membri ai comitetului. Marinarii membri de sindicat sunt cei care vor desemna, prin votul lor, presedintele, secretarul general si vicepresedintele.
100 de sindicalisti galateni, membri ai Cartel Alfa Galati, vor participa pe 7 octombrie la Bucuresti la mitingul organizat de cele patru confederatii sindicale pentru marcarea zilei mondiale a muncii decente, ne-a declarat presedintele filialei locale a Cartel Alfa, Romica Garneata.
La momentul actual, Centrul Teritorial Constanta al ANEVAR cuprinde 231 de membri titulari persoane fizice la care se adauga alti 18 membri corporativi ce sunt persoane juridice, a precizat Mirela Opincaru, presedintele Centrului teritorial Constanta al ANEVAR.
Asigurarea de tip CASCO a navei scoala "Mircea" si a echipajului de 149 membri pe perioada marsului de instructie dintre 13 aprilie si 1 septembrie va costa UM 02022 Constanta circa 1 miliard de lei vechi.
Printre acestia sunt sefi de stat, de guvern, diplomati, membri ai curtilor de conturi, judecatori la foruri inalte, dar si membri ai consiliilor de administratie si persoane care detin functii de conducere ale regiilor autonome, ale societatilor comerciale cu capital majoritar de stat si ale companiilor nationale.
De asemenea, credibilitatea partenerilor de afaceri, a potentialilor furnizori sau a clientilor poate fi astfel verificata", a declarat, pentru cotidianul "Replica", Maria Bumbaru, presedintele Asociatiei Nationale a Detectivilor Particulari din Romania, asociatie, fondata in anul 2000, care numara 250 membri.
Saptamana trecuta, politicienii germani au intensificat presiunile asupra GM pentru a accepta oferta depusa de Magna International pentru Opel, inaintea intalnirii dintre cei 13 membri ai Consiliului Director. ... Cei cinci membri ai Opel Trust sunt in favoarea ofertei RHJ si pot "impinge" compania in insolventa, a sustinut Bloomberg.
Pentru membri simpli in CA au fost avizati favorabil Nicolae Danila (sustinut de PSD), Marin Dinu (PSD), Napoleon Pop (PNL), Virgiliu Stoenescu (PDL) si Agnes Nagy (UDMR).
• Mugur Isarescu - presedinte al CA al BNR si guvernator al BNR • Florin Georgescu - prim-viceguvernator • Cristian Popa - viceguvernator, sef al Comitetului de trecere la moneda unica europeana • Bogdan Olteanu - viceguvernator • Dinu Marin (decan ASE), Nicolae Danila (fost presedinte BCR), Virgil Stoenescu, Agnes Nagy si Napoleon Pop - membri ai CA al BNR.
google-analytics.com