Desi teoretic ambele asociatii sportive au drept de gestionare asupra bazinelor piscicole din judet, acest lucru este realizat efectiv doar de AJVPS, in conditiile in care noua structura nu are decit un singur angajat.

Asociatia Judeteana a Vinatorilor si Pescarilor Sportivi (AJVPS) se afla in conflict deschis cu Compania de Administrare a Fondului Piscicol dupa ce aceasta din urma a incheiat un nou contract peste cel aflat in derulare, avind acelasi obiect de gestionare a bazinelor piscicole, cu o noua asociatie de profil condusa de Ion Stefan.

Problema o reprezinta faptul ca cele doua contracte incheiate cu asociatiile de pescuit sportiv din judet se suprapun, ceea ce poate conduce la situatia absurda ca angajatii acestora sa asigure paza bazinelor piscicole in paralel, pentru a da doar un exemplu. "Noi nu avem nimic cu cealalta asociatie, ci cu Compania Nationala de Administrare a Fondului Piscicol, care a incheiat un contract care are acelasi obiect cu cel semnat cu noi. Acest lucru nu este posibil din punct de vedere juridic", ne-a declarat presedintele AJVPS, Vladimir Talpes. AJVPS a chemat in judecata compania, cerind Tribunalului desfiintarea contractului incheiat cu cealalta asociatie.

"La noi cotizatiile sint mai mici. De aici a pornit conflictul"

Contactat de noi, presedintele noii asociatii, Ion Stefan, ne-a declarat ca vechea asociatie nu se impaca cu gindul ca o parte dintre membrii sai a venit la cea noua. "AJVPS avea 5.000 de membri, iar acum noi numaram 2.900 de membri. Faceti dumneavoastra socoteala citi dintre ei au venit la noi. Cred ca acest lucru s-a intimplat pentru ca noi avem cotizatii mult mai mici. Noi luam 66,50 lei de la pescari, in timp ce ei cer 140. In plus noi facem reducere de 50% la pensionari, someri si studenti. Eu nu am infiintat organizatia asta pentru bani, ci pentru oameni", sustine Ion Stefan.

In replica Vladimir Talpes a precizat ca afirmatiile facute de fostul sef al societatii Apa Canal sint inexacte. "In primul rind cotizatia perceputa de noi este de 80 de lei, cu reduceri pentru anumite categorii sociale. Astfel de asociatii de apartament au mai fost infiintate la nivel national si pina la urma s-a dovedit ca cei care le-au infiintat nu urmareau decit sa obtina niste bani de la pescari. In plus membrii unor astfel de asociatii nu beneficiaza de unele drepturi si avantaje, cum ar fi pescuitul in perioada de prohibitie sau dreptul de pescuit in alte judete fara alte obligatii financiare", a declarat Vladimir Talpes.

Tribunalul Galati a aminat pronuntarea in dosar dupa ce noua asociatie a raspuns in instanta solicitarii de desfiintare a contractului incheiat cu Compania Nationala de Administrare a Fondului Piscicol.