Cautare

3307 de rezultate pentru "local" (3.45 secunde)
De altfel, Departamentul de Dezvoltare Regionala al PSD, coordonat tot de Liviu Dragnea, a remis ieri un comunicat potrivit caruia pregateste un set de propuneri legislative pentru reformarea administratiei publice atat la nivel local, cat si la nivel central.
Consiliul local a aprobat deja PUZ-ul (Planul Urbanistic Zonal) pentru acesta. Sa nu uitam americanii de la Johnson Controls, care îsi asaza fabrica în Bals si vor produce scaune pentru Ford.
Consiliul local a aprobat deja PUZ-ul (Planul Urbanistic Zonal) pentru acesta. Sa nu uitam americanii de la Johnson Controls, care îsi asaza fabrica în Bals si vor produce scaune pentru Ford.
Potrivit legii, daca este sesizat asupra starii de incompatibilitate a unui ales local, prefectul poate sa emita ordin de incetare a mandatului respectivului.
In ce priveste cazul Mazare, Geoana a spus ca, pana acum, nu a avut dovada faptului ca Puterea incearca „sa santajeze si sa forteze oameni, pentru a depune declaratii mincinoase“ ca sa se poata incrimina un ales local.
Vicepresedintele PC, Daniela Popa, a prezentat luni la Bruxelles activitatea partidului sau la nivel guvernamental, parlamentar si local. Popa a declarat ieri ca la audierile din comisia PPE a primit intrebari legate de relatiile PC cu celelalte partide de orientare populara din Romania.
Olpo a aparut prin îmbinarea primelor doua litere din cuvintele Oltenia - Podari, iar acum este un brand local, concurent cu celelalte marci fabricate lânga Craiova.
Actor local important inclusiv pe latura de panificatie, Boromir si-a creat un nume si în domeniul patiseriei. Produsul care a devenit în ultimii ani un brand de succes este cozonacul Boromir, care aminteste de produsele traditionale preparate în acasa, în diverse sortimente.
Senatorul PC o va avea ca principala opozanta pe Livia Sima, actualul presedinte interimar al partidului, personaj controversat al peisajului politic local, care spera sa primeasca sprijin din partea delegatilor la Conferinta Judeteana din 17 septembrie.
Pe plan local, in fruntea falimentelor se gasesc judetele Ilfov si Timisoara, Bihorul fiind undeva la mijloc. Prin urmare constructiile au inceput sa dea semne de slabiciune, tot mai multe firme apar, fara profesionisti in domeniu, si fac ravagii.
Companiile trebuie sa-si reevalueze cladirile, pana la 31 decembrie, pentru a reduce valoarea impozitului la bugetul local, de 1,5% pe an, in conditiile scaderii valorii de piata a acestora, a declarat, joi, Luiza Tomescu, directorul casei de avocatura D&B, partener al PricewaterhouseCoopers (PwC).
Tribunalul Dolj a decis ieri suspendarea hotararii prin care Consiliul Local Municipal (CLM) Craiova a delegat prin gestiune directa serviciul de transport public Regiei Autonome de Transport Craiova, instituind monopolul in domeniu.
Maine (joi n.r.) vom pune si o traducere in romana pe site-ul nostru local de aici", a spus Lybek, intr-un interviu acordat The Money Channel.
Renault Romania expune Fluence, cel mai recent model din gama Renault, care va fi lansat pe plan local in noiembrie, in Piata Constitutiei din Bucuresti, intre 10 si 11 octombrie, la evenimentul Renault Roadshow.
Motivatia lui Oltean se fundamenteaza pe faptul ca presedintii consiliilor judetene au mai multa putere decat cei doi lideri ai Camerei Deputatilor, respectiv Senatului, intrucat la nivel local se decide soarta banilor.
Prefectul nu are dreptul sa mai fie cel care sa interfereze cu deciziile consiliului local si sa le modifice. Va trebui insa sa le verifice strict legalitatea“, a mai declarat seful statului la intalnirea de la Poiana Brasov.
Acelasi ziar a fost interzis de cei doi la parastasul opulent al bugetului local".
Desi in consiliul local sunt cinci consilieri PRM, unul singur, Eugen Pop, s-a abtinut de la vot, ceilalti sustinand decizia aproape unanima, de a-l urmari pe fostul primar si de a recupera banii datorati.
La nivel local, finantistii spun diferentele intre impozitul minim si cel forfetar. La ora actuala, firmele platesc fie impozitul minim, fie cota de 16%, in functie de care este mai mare.
TUFON trebuia sa plateasca banii in momentul ridicarii utilajelor, dar, ulterior, Consiliul Local Tirgu Jiu, format in majoritate din consilieri pesedisti, a aprobat modificarea termenelor de plata, astfel incit societatea din Craiova se obliga sa achite banii dupa 110 zile.
google-analytics.com