Cautare

1498 de rezultate pentru "liste note examen titularizare dambovita" (3.03 secunde)
De asemenea, a mai precizat prefectul, au fost publicate liste cu toate sectiile de votare din teritoriu. In cursul zilei de astazi, prefectul Danut Culetu se va deplasa la Bucuresti, pentru a avea discutii atat la Ministerul Agriculturii, referitoare la fondul proprietatilor, cat si la Ministerul Administratiei si Internelor.
Vicepresedintele PD, Ioan Oltean, a spus ieri ca democratii ar putea chiar sa accepte sa candideze impreuna cu liberalii, pe liste comune, la alegerile europarlamentare si ca actuala criza din interiorul Aliantei D.A.
"Ne-au dat toti cate ceva" Localnicii din Veleni spun insa ca pe perioada campaniei pretendentii la scaunul de primar au folosit si altfel de metode pentru a intra in gratiile celor 1.087 de alegatori inregistrati pe liste.
Am auzit ca sunt cativa care au facut deja liste cu cei care ne vor inlocui", ne-a declarat Liviu Lupea, seful Inspectoratului Teritorial de Munca Bihor.
Presedintele liberalilor crede ca decesul Aliantei a fost "initat cu mare grija" de democrati, in momentul in care au decis sa participe pe liste separate la alegerile europarlamentare.
Adriana Ticau a precizat ca una dintre problemele autoritatilor locale este reprezentata de faptul ca acestea nu au pregatite liste de prioritati pentru proiecte structurale.
Presupunind ca electoratul, pe acest principiu al semnaturilor, va decide ca Parlamentul sa fie demis, multi parlamentari vor avea probleme atunci cind in fiecare oras vor fi publicate liste cu parlamentari care ar trebui sa fie demisi.
In acest fel, la o comparare a celor trei tipuri de liste - permanente, suplimentare si speciale - va fi posibila identificarea persoanelor care voteaza in mai multe locuri, urmind a fi incepute actiuni penale impotriva acestora", ne-a precizat presedintele APD Club Galati, Fanel Spulber.
In Constitutia actuala se arata ca reprezentantii poporului sint alesi printr-un vot dat unei liste. Din acest motiv s-a ajuns la o dictatura a liderilor de partid", a spus liderul peledist.
In opinia sa, democratii trebuie sa decida daca depun motiunea de cenzura in scopul declansarii alegerilor anticipate, iar aceste alegeri anticipate nu vor putea fi organizate decat pe baza actualului sistem de vot, pe liste, sau daca doresc sa participe alaturi de celelalte partide parlamentare la legiferarea votului uninominal.
Mai exact presedintele Organizatiei Judetene PD Galati, Mircea Toader, a facut public faptul ca doua motiuni de cenzura depuse de PSD in 2006 au fost insotite de liste cu semnaturi duble sau chiar false.
Acelasi sondaj releva faptul ca 74,9% din electorat prefera sa-si aleaga deputatii si senatorii prin vot uninominal, doar 13,8% optand pentru votul pe liste de partid.
"Atata timp cat ne ascundem in spatele unei liste, nu vom fi responsabili in fata nimanui si vom fi mereu in functii inalte fara sa facem nimic", a declarat Victor Manea, care va inainta Ligii Alesilor Locali sugestia ca votul uninominal sa devina o prioritate a PNL.
"Nu avem in joc o combinatie cu PNG. La alegerile pentru Parlamentul European vom merge pe liste separate, fara PLD", a precizat seful democratilor. (C.C.)
PN¥CD, increzator in succesul aliantei Potrivit unui comunicat al PN¥CD, alianta are ca principal scop participarea pe liste comune la alegerile pentru Parlamentul European si obtinerea unui scor de minimum 20%.
PN¥CD spera sa obtina doua posturi de parlamentari europeni, in varianta in care va intra in alegerile europarlamentare pe liste comune cu PNL si AP, a declarat Marian Milut.
Reevaluarea protocolului - dupa europarlamentare Conducerile celor doua formatiuni au luat in discutie si argumentele pentru care PD si PLD vor merge pe liste separate in alegerile europarlamentare.
Va trebui sa ne gandim si la ce va urma dupa ce acesti oameni vor fi pe liste. Ne trebuie oameni cat mai buni la Bruxelles", a spus vicepresedintele executiv al UDMR.
Potrivit lui Motreanu, liberalii doresc intocmirea unei liste "pe care sa se afle oameni reprezentativi pentru fiecare regiune, dar si cu notorietate nationala", iar PNL a revalidat criteriile de selectie cerute de Coalitia pentru un Parlament Curat si le-a completat cu criterii proprii referitoare la vechimea in partid, la implicare si la reprezentativitate politica.
Pe de alta parte, conservatorii au anuntat ca vor candida pe liste proprii, iar obiectivul la europarlamentare este 7% pe plan national.
google-analytics.com