Liberalii constanteni au celebrat ieri Ziua Mondiala a Mediului, prilej cu care au prezentat si "nucleul dur" al Departamentului Ecologic al PNL, dar si pe Gheorghe Babu, directorul adjunct al Directiei Apelor Dobrogea Litoral, din ce in ce mai vizibil in ultima vreme, in contextul in care sefului sau ii sunt numarate zilele de directorat. De altfel, prezentarea facuta de catre secretarul general Victor Manea a fost mai mult decat elocventa, liderul liberal prezentandu-si colegul ca "director, deocamdata, adjunct al Apelor Romane". Ziua Mediului, dincolo de importanta sa fara echivoc, intr-o lume in care poluarea si distrugerea ecosistemelor au scapat de sub control, ar putea fi aplicata si in viata politica. Acesta a fost si mesajul lui Manea, potrivit caruia in Romania se simte si nevoia unei "ecologizari a clasei politice", care nu poate fi realizata decat prin introducerea votului uninominal.
Coordonatorii Departamentului de Ecologie al PNL Constanta sunt fostii lideri ai Partidului Ecologist, care a fuzionat prin absorbtie cu liberalii in decembrie 2006. Este vorba despre Viorel Costache si Sorin Ciutureanu, oameni care se ocupa acum de strategiile de mediu ale PNL, din care a facut parte si crosul "Mediu si Sanatate" organizat sambata de liberali. Alaturi de acestia a fost prezent si Gheorghe Babu, vazut deja ca inlocuitor al lui Ionel Manafu la conducerea DADL. Babu a tinut sa laude institutia la care lucreaza, sustinand ca plajele arata acum cu mult mai bine decat in 2005, in urma investitiilor masive facute in ultimii ani. DADL deruleaza astfel un program de investitii pentru lucrari de protectie costiera, regularizarea cursurilor de apa si protectia calitatii apelor. Proiectelor finantate de guvern se alatura masterplanul realizat de Agentia japoneza pentru Cooperare Internationala pentru intregul litoral romanesc, in valoare de 316 milioane euro. In plus, exista la acest moment patru studii de fezabilitate pentru refacerea falezelor din Tuzla, Eforie, Costinesti si Constanta, Babu aratand ca suprafata plajelor a crescut de la 77 hectare la 129 hectare. In plus, posibilul viitor sef al DADL se lauda si cu cele 26 de utilaje pentru curatarea plajelor existente in prezent, fata de 2 cate erau in 2005. Chiar si asa, Babu recunoaste ca nu toate lucrurile merg cum trebuie, cea mai grava problema fiind absenta unui Plan Urbanistic Zonal, pe care Consiliul Local Constanta refuza sa-l adopte. "Daca acest PUZ nu va trece, nu vom avea nimic pe plaja din Mamaia anul acesta. Nu vom avea beach-baruri, toalete, dusuri, posturi de prim ajutor, absolut nimic", a conchis liberalul. In opinia consilierului judetean Victor Manea, acest subiect nu reprezinta altceva decat o "tachinare politica" fara rost. "Se cer taxe in Mamaia, dar nu ofera nimic in schimb", a declarat Manea. "Daca nu ne vom aseza la masa sa discutam, ne vom tachina 100 de ani de acum incolo, si nepotii nostri vor discuta pe tema PUZ-ului", considera liderul liberal. Potrivit acestuia, in contextul Zilei Mediului, merita luata in discutie si "ecologizarea clasei politice", prin introducerea votului uninominal. "La alegerile locale, votul uninominal ar trebui sa fie sfant", considera liberalul, potrivit caruia relatia dintre ales si alegator va fi mult mai stransa, iar politicianul va fi obligat sa dea socoteala pentru ceea ce face. Votul uninominal va responsabiliza politicianul, crede Manea si va permite lupta politica numai in campania electorala. "Atata timp cat ne ascundem in spatele unei liste, nu vom fi responsabili in fata nimanui si vom fi mereu in functii inalte fara sa facem nimic", a declarat Victor Manea, care va inainta Ligii Alesilor Locali sugestia ca votul uninominal sa devina o prioritate a PNL.