Cautare

4590 de rezultate pentru "lista scoli postliceale sanitare acreditate oradea" (3.40 secunde)
Am o lista cu 177 de persoane care vor fi verificate daca au facut parte din vechea structura de conducere a PCR“, a sustinut Samuel Caba.
"Aceasta taxa se va scoate de la 1 iulie deoarece figureaza pe o lista de 99 de taxe pe care Uniunea Europeana le vrea eliminate", a declarat, vineri, purtatorul de cuvant al RAR, Lorena Stroe.
S-au semnat declaratii politice intre Alianta, PC si UDMR Ultimul pe lista invitatilor din seara de vineri, dar reprezentantul de seama al Partidului Democrat de la care libereii au multe de invatat a fost Emil Boc, presedintele PD, care a venit insotit de catre deputatul Monica Iacoviti si deputatul Roberta Nastase.
Conservatorii, pe lista de asteptare Conservatorii au facut o cerere similara democratilor, pentru a fi asociati cu popularii europeni. Vicepresedintele PC, Daniela Popa, a prezentat luni la Bruxelles activitatea partidului sau la nivel guvernamental, parlamentar si local.
Fostul vicepresedinte al consiliului judetean a explicat ca decizia privind invalidarea alegerilor de la inceputul lui iulie a fost luata pe motiv ca nu s-a respectat termenul de zece zile prevazut de Regulamentul de aplicare a Statutului pentru comunicarea catre Secretariatul General a convocatorului cuprinzand lista delegatilor la Conferinta Judeteana, iar modificarile ulterioare privind componenta delegatiilor nu au fost transmise Secretariatului General al PNL spre validare.
Potrivit unor surse liberale, Toderica va figura pe lista prefectilor care vor fi inlocuiti, postul urmand sa fie ocupat de o persoana desemnata de o comisie din PNL condusa de secretarul de stat pentru Administratie, Paul Victor Dobre, si de Cristian David, responsabilul din partea conducerii partidului cu activitatea filialei PNL Vaslui.
24 - 11 Neconfirmare Se zvoneste de mai multa vreme cum ca Ioan Alexandru Nicolau, consilier ales pe lista PSD, ar cocheta cu ideea mai veche de democrat, lasind acum PSD-ul in Opozitie si intarind rindurile partidului din care cindva a plecat - PD.
Senatorul a declarat ca lista „tinuta la secret“ de Cabinetul Tariceanu cuprinde in special bugetele de venituri si cheltuieli ale marilor companii de stat - Loteria Romana, Posta Romana, RAPPS, Imprimeria Nationala etc.
Pe lista neagra a Ministerului Finantelor se afla firma European Drinks, firma care are cu o datorie la bugetul de stat de peste 10 milioane de lei, Scandic Distilleries, cu 16,2 milioane de lei si European Foods, unde datoria a crescut in doar 4 luni de la 24,3 milioane de lei la 36,3 milioane de lei.
Senatorii au pierdut ieri o ora cu discutii de principiu pe primul alineat al articolului 23 care, intr-o forma deja votata in sedintele trecute, prevedea ca presedintele Senatului este ales, prin vot secret, pe lista pe care sunt inscrise, in ordine descrescatoare a marimii grupurilor parlamentare, numele si prenumele tuturor candidatilor.
De altfel, despre Paloma Petrescu s-a mai spus ca ar fi pe lista schimbarilor, la momentul remanierii ministrilor si secretarilor de stat, petrecuta in urma cu mai bine de o luna de zile.
Desigur, au fost si cele pe parcurs, cu semnarea cererilor de finantare, asa, o licarire cand am semnat pentru pasajul suprateran, cand ni s-a reconfirmat lista de investitii pentru PID.
In cadrul conferintei de presa de luni, 28 martie 2011, Victor Ponta a vorbit despre deciziile luate in cadrul Biroului Permanent al PSD de luni, pe lista aflandu-se "lupta pentru adoptarea in Camera a legii privind TVA de 5% la alimentele de baza".
Lista poate continua cu Dan Ioan Popescu, Serban Mihailescu, Ioan Taracila, Dan Matei Agathon si multi altii. Cu atat mai mult cu cat mare parte din cei enumerati sunt deja cercetati penal, sau cel putin vehiculati in tot felul de afaceri penale.
de ce pe lista celor banuiti de corupti si a caror averi urmeaza sa fie luate la puricat nu se gaseste (inca) nici un membru PSD?
Redactiile contemporane sunt pur si simplu incapabile sa desemneze pe cineva care sa vada care au fost titlurile importante pe internet si la TV in ziua respectiva, ca sa vina cu lista la sedinta de pagina I de dupa-amiaza.
Ati pomenit agricultura si eu cred ca ea ar trebui sa fie prima pe lista. Este probabil cel mai important sector la care ar trebui sa se gandeasca Romania, de o importanta unica.
Este inacceptabil ca ministrul Culturii si Patrimoniului National, personal sau prin vocea functionarilor din subordine, sa dezinformeze opinia publica cu privire la consecintele introducerii Rosiei Montane pe lista tentativa a UNESCO, cand aceasta a avut recomandarea unor inalte foruri nationale si internationale, inclusiv Comisiile de Cultura reunite ale Parlamentului Romaniei, si sa se prefaca a nu sti care sunt consecintele abandonarii patrimoniului cultural de la Rosia Montana unei companii economice de interes privat, care promoveaza procedee de conservare si restaurare ce contravin principiilor si practicilor prevazute de conventiile internationale la care a aderat Statul Roman.
Laurentiu Mironescu sustine chiar ca PD detine paternitatea acestui proiect, prezent pe lista de obiective inaintate de partid anul trecut, la alegerile locale, dar intr-o formula oarecum diferita.
Astfel, „fiecare partid va depune o lista insumand 44 de candidaturi, care se va vota in fiecare judet, si in functie de ce voturi se vor da pe sistemul electoral actual vor primi un numar de mandate partidele si organizatiile care doresc sa participe la aceste alegeri“.
google-analytics.com