Money.ro informeaza : Ce a mai ramas din presa tiparita. Ne pregatim de inmormantare?
Piata cotidianelor nationale generaliste este formata din numai sase titluri, iar vanzarile sunt in picaj direct de la un an la altul. In primele trei luni ale anului s-au cumparat cu 8 milioane mai putine exemplare decat anul trecut.
Teoretic, mai avem de asteptat 19 ani pana cand vom asista la moartea definitiva a presei scrise din Romania, dupa cum a estimat Ross Dawson, realizatorul unei harti a disparitiei ziarelor in varianta print, la nivel mondial. Dupa cum arata cifrele de vanzare a putinelor cotidiene generaliste nationale care au mai ramas pe piata, printul este media de difuzare unde cuvintele vor muri mult mai devreme.

Joc in 6

Tarabele de ziare au devenit extrem de zgarcite in titluri, cititorii avand de ales intre sase cotidiene generaliste nationale. Este vorba de "Adevarul" ,"Evenimentul Zilei", "Curierul National", "Jurnalul National", "Romania Libera" si "Puterea".Toate acestea, cu exceptia cotidianului "Puterea", pentru care Biroul Roman de Audit al Tirajelor (BRAT) nu are date, au realizat in primele 3 luni ale acestui an vanzari totale de aproximativ 10 milioane de exemplare, fata de 17,9 milioane de exemplare in perioada similara a anului trecut.
Publisherii, mai mult ca niciodata, se vor chinui si anul acesta sa treaca testul eficientei pentru a se putea mentine la linia de plutire intr-o piata in plin picaj.
Cifrele: Adevarul-44.802 ziare vindute, in medie, in fiecare zi de aparitie, Evenimentul Zilei-17.046, Curierul National-3.196, Jurnalul National-40.193, Romania Libera-41.346.
"Una din cauze este scaderea cheltuielilor de marketing, cum s-a intamplat, spre exemplu, la "Adevarul". O alta, diminuarea calitatii editoriale, care tine in unele cazuri de aservire politica", a declarat pentru money.ro, analistul mediaIulian Comanescu.
Potrivit lui, scaderea numarului de cotidiene este o tendinta normala. "O curatenie pe piata era logica de prin 2004-2005. Romania are mult prea multe titluri cu un tiraj total mult prea mic. Cred ca e loc de cel mult doua cotidiene serioase si doua tabloide, pe piata. Poate, "Click!", "Libertatea", "Romania Libera" si "Jurnalul National". Dar nu putem sti cat va mai roade criza din veniturile din publicitate si care va fi socoteala la sfarsit. Deocamdata, putem face un educated guess: in 2011 sunt vreo 30 de milioane de euro din publicitate, pentru presa scrisa. Sa presupunem ca la cotidiene se duc o jumatate din bani, adica 15 milioane. Daca mai punem 5-10 milioane venituri din tiraj, ajungem la vreo 20-25 de milioane. Din care pot trai patru-cinci titluri, nu mai mult, incluzand si sportul si business-ul ", spune Comanescu.
La randul sau, jurnalistul Catalin Tolontan sustine ca toata presa se confrunta cu mari neajunsuri. "Nu doar ziarele generaliste au probleme, ci toata presa scrisa. De aceea, eu nu impart ziarele in ziare nationale si ziare locale, in tabloide si quality, in compacte si broadsheet, in ziare de sport si ziare generaliste, in reviste de femei si reviste de barbati. Le impart doar in ziare vii si ziare moarte. In publicatii care sunt actualitate si in publicatii devenite istorie, de multe ori istoria glorioasa a talentului jurnalistic. Si nu vreau ca numele meu sa fie legat de inchiderea unui ziar cum este " Gazeta Sporturilor", un ziar care a aparut neincetat din 1924 si pana astazi", sustine redactorul sef al "Gazetei Sporturilor"

Topul pierderilor

Potrivit BRAT, cel mai bine la capitolul vanzari sta "Adevarul". Victoria lor este insa una partiala, pentru ca, raportat la perioada ianuarie-martie 2010, cotidianul detinut de omul de afaceri Dinu Patriciu a fost campion si la pierderi in vanzari.Scaderea a fost drastica, de 63,7% de la peste 9,3 milioane de exemplare comercializate in perioada ianuarie-martie 2010 la putin peste 3,4 milioane de exemplare in aceeasi perioada a anului curent, conform BRAT.
De pe pozitia a doua, cu vanzari de peste 2,6 milioane de exemplare in primele trei luni ale anului " Romania Libera" poate sta ceva mai relaxata. Si publicatia omului de afaceri Dan Adamescu urmeaza acelasi trend descendent al pietei. Totusi, de la un an la altul a pierdut numai 5,7% din vanzari, ajungand la peste 2,6 milioane de exemplare comercializate, de la aproximativ 2,8 milioane cat vindeau in perioada ianuarie martie 2010. De asemenea, "Jurnalul National" a facut fata primele trei luni ale lui 2010, un salt in jos de 27%, vanzand in anul acesta, in perioada analizata, 2,57 milioane de exemplare.

Si mai mult, adica cu 38,2% fata de ianuarie-martie 2010, s-au diminuat vanzarile "Evenimentului Zilei". Conform ultimelor informatii BRAT, in primele trei luni ale anului, cotidianul a vandut aproximativ 1,3 milioane de exemplare. Ultimul in topul cotidienelor care mai exista pe piata, "Curierul National" a vandut in perioada analizata aproximativ 200.000 de exemplare.
Lipsa acuta de publicitate

Odata cu scaderea numarului de cititori, ziarele se confrunta implicit cu lipsa interesului advertiserilor pentru acest tip de media. Anul trecut, valoarea totala a piatei media a ajuns la 316 milioane de euro (inclusiv bartere),cu 9% sub nivelul raportat in 2009, potrivit studiului Media Fact Book realizat de Initiative Media Romania. Pentru anul in curs estimarea este de 306 milioane de euro. Printul a fost cel mai afectat, scaderea fiind de 30% fata de anul 2009, ajungandu-se astfel la 26 de milioane de euro.
"S-ar putea crede ca printul si-a mai redus din declin in ceea ce priveste bugetele de publicitate, dar realitatea este ca, datorita masurilor anticriza adoptate anul trecut, printre care se numara discount-urile mai mari, scaderea rate-cardurilor, cresterea ponderii barterelor, cifrele nete indica o continua scadere a acestor venituri", se mentioneaza in studiul Initiative.
Mai mult, conform analizei, se observa ca din toata piata, cotidienele au avut si mai mult de pierdut, marea majoritatea a advertiserilor alocandu-si bugetele de publicitate catre reviste. Astfel, daca in 2009 proportia era de 53%-47% in favoarea ziarelor, la nivelul anului trecut proportia era de 50%-50%.
oar 3 cotidiene in top 10

In top 10 publicatii dupa veniturile din publicitate la rate-card inregistrate in 2010, figureaza doar trei cotidiene generaliste. Cei mai multi bani au mers, conform Media Fact Book, la "Romania Libera" care a incasat in 2010, 4,7 milioane de euro, cu 116% mai mult decat cu un an in urma. In topul publicatiilor, "Romania Libera" se situeaza pe pozitia a treia dupa "Gazeta Sporturilor" si "Ziarul Financiar" care au acumulat peste 8,6 milioane de euro si respectiv 7,3 milioane de euro.
"Jurnalul National" a vandut anul trecut publicitate in valoare de 3,17 milioane de euro, cu 28% sub nivelul anului anterior, plasandu-se pe pozitia a saptea in topul general in timp ce "Adevarul" s-a clasat pe locul 9 cu 2,8 milioane de euro si o crestere de 25% fata de 2009. "Evenimentul Zilei", cu incasari la rate-card de 2,5 milioane de euro, a avut fata de 2009 un plus de 7% si a ocupat pozitia a 11-a in clasamentul general.
.
Chinul refacerii

Cifrele pe 2011 vin dupa un an 2010 cu mari prefaceri in industria de profil, framantari care par sa continue si acum. Spre exemplu, anul trecut Adevarul Holding a adoptat o politica mult mai rezervata in ceea ce priveste investitiile si campaniile de marketing, fapt cauzat atat de conditiile de piata cat si de schimbarea managementului, care a avut loc in luna aprilie.

Totusi, compania a lansat revista "Ok" si a cumparat "Tango", dar a si inchis "Adevarul TV" si "Bilk" din Ucraina. Pentru anul acesta, "Adevarul" a anuntat renuntarea la cotidianul gratuit "Adevarul de Seara" , adaugand noi pagini la ziarul platit. Evenimente importante au avut loc si la "Evenimentul Zilei". In ianuarie 2010, cotidianul si-a schimbat layout-ul, ajungand compact si a renuntat la ghidul TV iar in februarie a fost cumparat de omul de afaceri Bobby Paunescu.Printr-un facelift a trecut si "Romania libera", Medien Holding lansand pe parcursul anului trecut si la inceputul acestui an o serie de suplimente printre care, "Centrul istoric", "Sanatate" sau "Spa&Fitness". Ianuarie 2010 a marcat o schimbare si pentru "Jurnalul National" care a renuntat la editia de sambata si la "Jurnalul Casei".

Ce ar mai fi de facut

Presa tiparita are de mult armele pe terminate, fiind practic imposibil sa iasa castigatoare dintr-o lupta in care se folosesc din plin arsenale ale viitorului. Singura sansa a ramas calitatea. "La publicatiile quality este o problema evidenta de reputatie si o alta, de adaptare la situatia in care actualitatea politica o reflecta televiziunile si site-urile de stiri. De nenumarate ori am vazut cotidiene romanesti, si nu numai, aparand cu ceea ce americanul numeste "yesterday‘s news". Redactiile contemporane sunt pur si simplu incapabile sa desemneze pe cineva care sa vada care au fost titlurile importante pe internet si la TV in ziua respectiva, ca sa vina cu lista la sedinta de pagina I de dupa-amiaza. Abordarile acelea ar trebui evitate a doua zi, dar cotidienele serioase se tin scai de titlurile televiziunilor", mai spune analistul media Iulian Comanescu.

Ce urmeaza

Viitorul nu suna bine pe piata media, estimeaza analistii Initiative Media care apreciaza ca situatia economica a tarii va continua sa creeze probleme in domeniu. Publisherii vor continua sa reduca numarul publicatiilor sau macar a numarului de pagini, vor schimba frecventa de aparitie a publicatiilor si vor reduce costurile cu salariile. Totusi, va fi mai usor, spun specialistii, pentru ca toti vor beneficia de experienta din perioada 2009-2010.
In ceea ce priveste viabilitatea financiara a detinatorilor de titluri in print, Initiative Media spun ca acestia nu vor rezista daca nu vor scadea preturile la publicitate, daca nu vor crea pachete interesante pentru advertiseri sau nu vor reduce tirajele pentru a minimal