Presedintele Organizatiei de tineret a PPCD (ex-PN¥CD) Arad, Samuel Caba, a anuntat ca, deocamdata, listele cu fostii lideri comunisti care acum sunt membri in PD nu pot fi facute publice.
Decizia a fost luata, conform lui Caba, in urma unor discutii dintre presedintele PPCD, Gheorghe Ciuhandu, si vicepresedintele PD, Sorin Frunzaverde. „Presedintele Ciuhandu a avut mai multe intalniri cu Sorin Frunzaverde in urma carora s-a ajuns la o intelegere prinvind o sustinere reciproca in Partidul Popular European. Motiv pentru care s-a hotarat ca, deocamdata, aceste liste sa nu fie facute publice. Insa ele vor fi prezentate si discutate in cadrul unui grup de lucru al PPCD, iar in septembrie se va reanaliza propunerea noastra de a da publicitatii numele acelor persoane care au facut parte din PCR, iar acum sunt in randurile democratilor, unii dintre ei ocupand chiar functii de conducere in administratia publica locala sau centrala“, a declarat Samuel Caba.

Ingrijorari ale europarlamentarilor

Liderul tineretului PPCD Arad a declarat luna trecuta ca s-a intalnit cu o serie de europarlamentari care au acuzat faptul ca in partidele aflate acum la guvernare in Romania exista fosti lideri comunisti. Caba a spus ca demnitarii europeni sunt ingrijorati ca fostii lideri comunisti fac parte acum din structurile de conducere din partide sau din administratie.
„Europarlamentarii populari au acuzat ca in Partidul Conservator sunt fosti lideri comunisti. Din aceasta cauza, cererea conservatorilor de aderare la Partidul Popular European va fi respinsa. In ceea ce priveste PD, am fost mandatat sa verific daca exista fosti lideri comunisti care ocupa la ora actuala functii de conducere in partid sau in administratie. Am o lista cu 177 de persoane care vor fi verificate daca au facut parte din vechea structura de conducere a PCR“, a sustinut Samuel Caba. „Imi rezerv dreptul de a nu divulga nici un nume pana nu discut cu presedintele Gheorghe Ciuhandu“, a mai declarat Caba.
Presedintele Organizatiei de tineret a PPCD Arad este si coordonatorul proiectului „O Romanie morala“ care incearca demascarea tuturor securistilor si activistilor de partid, care inca mai activeaza in structurile de conducere de la nivelul judetului Arad.