Partidul Social Democrat face ce stie el mai bine si lanseaza fumigene peste fumigene in cadrul campaniei furibunde de discreditare a Aliantei. Dar credibilitatea aproape nula de care se „bucura” PSD i-a facut pe strategii fostului partid-stat sa recurga la procedee ingenioase de intoxicare. Asa se face ca, de cateva zile, a inceput sa circule un zvon insistent care vorbeste despre iminenta schimbare din functie a Palomei Petrescu, secretar de stat in cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii. Nimic spectaculos pana aici, dar cei care ar urma sa o matraseasca pe democrata Paloma Petrescu ar fi chiar cei din Alianta.
De altfel, despre Paloma Petrescu s-a mai spus ca ar fi pe lista schimbarilor, la momentul remanierii ministrilor si secretarilor de stat, petrecuta in urma cu mai bine de o luna de zile. Informatiile de atunci nu s-au confirmat, Paloma Petrescu ocupand in continuare functia de secretar de stat, insa nici acum nu se stie cu exactitate cine s-a aflat in spatele lansarii zvonului: un pesedist sau un reprezentant al Aliantei? Acum insa, potrivit democratilor, „schimbarea” secretarului de stat are in spate intentia clara a PSD-ului de a o discredita pe Paloma Petrescu, dar nu numai. Membrii PD chiar sunt convinsi ca aceasta este o campanie a PSD-ului, care „ia la rand” toti reprezentantii Aliantei, in incercarea de a distruge „casnicia” si asa zbuciumata a PNL-PD. Recenta fumigena lansata de pesedisti se contureaza de urmatoarea maniera: secretarul de stat Paloma Petrescu este acuzata ca promoveaza chiar oamenii PSD-ului in diferite functii. Astfel, spera pesedistii, Alianta se va infuria si o va „ejecta” pe Paloma Petrescu inapoi de unde a venit, adica in Constanta.

Paloma Petrescu nu isi face griji

Tot dinspre partidul condus acum de Mircea Geoana se insista deja pe ideea ca Alianta chiar a muscat „momeala” si ca Paloma Petrescu are toate sansele sa fie schimbata. Paloma Petrescu ne-a declarat ca nu stia de existenta unui astfel de zvon, dar nici nu a fost luata prin surprindere. „Nu am cunostinta despre astfel de nemultumiri din partea Aliantei. Dar sunt convinsa ca daca ele ar fi existat, mi s-ar fi spus in fata”. „Este, clar, metoda PSD-ului, e un zvon lansat de PSD, pentru ca acesta nu are nici un interes ca in Alianta sa existe armonie”, a completat secretarul de stat, care vorbeste despre adevarate lupte de guerila pe care le duce PSD-ul. Pe de alta parte, Paloma Petrescu sustine ca nu tine cu dintii de scaunul de secretar de stat. „Nu am pretentia ca sunt singura care are rezolvarea la problemele invatamantului romanesc. Dar garantez ca fac tot ce pot, atata timp cat sunt pe postul acesta. Daca nu, urmatorul o sa continue lucrurile bune si o sa le repare pe cele rele”, a afirmat Paloma Petrescu. Daca pana la urma zvonul se va transforma in realitate, ramane de vazut. Cert este ca, cel putin deocamdata, la fel ca si in momentul remanierii secretarilor de stat din luna septembrie, democratii - de genul deputatului PD Laurentiu Mironescu - si-au reiterat sprijinul fata de colega de la Constanta, despre care sustin ca este „o adevarata doamna, o profesionista care pune foarte mult suflet in ceea ce face”. Tot democratii sustin ca nu vad de ce ar fi schimbata Paloma Petrescu, cat timp ea este apreciata atat de ministrul Educatiei si Cercetarii, Mircea Miclea, dar chiar si de presedintele tarii, Traian Basescu.