Cautare

16107 de rezultate pentru "imformatii despre factura" (3.13 secunde)
"Avem 383 de contracte de inchirieri, dar, intr-adevar, in momentul in care este emisa factura se precizeaza, deoarece asa este programul din calculator, ca incasarea se face pentru prestari servicii.
Aceasta marire si faptul ca acele cote pentru care se acorda compensare pentru factura de intretinere in aceasta iarna nu au fost modificate, lasind cotele neschimbate pentru compensarea facturii la intretinere, vor face ca 90% dintre pensionari sa plateasca mai mult din buzunar in aceasta iarna”, a spus deputatul Dan Nica.
Abaterile sau incalcarile de conduita profesionala, precum si constrangerile sau amenintarile politice ori de alta factura exercitate asupra functionarilor vor fi centralizate intr-o baza de date si vor fi analizate intr-un raport anual al ANFP.
Potrivit directorului general al RA Apa, Constantin Stamatoiu, decizia de debransare fusese luata deoarece Electroputere a refuzat sa plateasca o factura de 139.000 de lei, din noiembrie 2006, pentru achitarea careia a fost somata si in februarie 2007.
Spre deosebire de PHARE CBC, la acest program functioneaza regula rambursarii, adica platesti inainte si recuperezi banii dupa ce dovedesti ca ai achitat factura, exact ca la programul SAPARD", a spus Prioteasa.
"Voi fi un presedinte activ, dar de alta factura decat Traian Basescu. Nu o sa ma vedeti cu telefoane la Parchet si la DNA", a mai spus Nicolae Vacaroiu.
Primaria orasului Techirghiol incepe sa starneasca interesul oamenilor politici de o anumita factura si notorietate. Astfel, dupa doar un mandat la carma orasului, primarul liberal Gheorghe Zamani pare dispus, ba chiar usurat, sa cedeze in sarcina sefului Administratiei Domeniilor Statului, Adrian Stan, "corvoada" candidaturii.
Basescu a mai spus ca cetatenii Romaniei, inclusiv minoritarii maghiari, sunt mai degraba preocupati de factura la incalzire, de taxa auto, de salarii si de fondurile UE pentru agricultura.
Desi ni s-a trimis o somatie prin care am fost anuntati sa parasim spatiul, noua ni se emite în continuare factura si platim lunar chirie.
O lege care va obliga posturile de televiziune si ziarele sa prezinte in proportii egale stirile de factura pozitiva cu stirile negative.
Acesta a insistat pe faptul ca sumele sunt foarte mari, imposibil de acoperit de administratiile locale si nu exista nici posibilitatea tehnica de a le plati, pe langa lipsa de resurse, fiindca pretul de factura a fost stabilit printr-o hotarare de consiliu, tinandu-se cont de aceasta subventie pe care o acorda statul, 10% fiind obligata sa o acorde administratia locala.
Acesta sustine ca, dupa patru ani de guvernare portocalie, oamenii traiesc la limita saraciei, factura la intretinere s-a dublat, doar 2% dintre copiii din mediul rural ajung la facultate, iar 40.000 de studenti nu au locuri in camine.
Factura cetateanului va fi de 130 de lei pe gigacalorie. Se mai scade din asta ceea ce primesc cei cu ajutoare de la stat pentru incalzire, iar in plus fata de asta mai vine subventia pentru combustibil si subventia pe care o da Consiliul Local.
O alta datorie "mostenita" de la Chirita este, potrivit lui Nadrag, si o factura catre SC Imvest S. A. , societate detinuta de nimeni altul decat.
Factura ne-a costat aproape 130.000 de lei. "Orase infratite". O expresie care suna frumos, atinge corzile sensibilitatii, dar care scoate multi bani din buzunar.
Las in urma un PNL in care exista caractere suficiente, in care cei de proasta factura au fost indepartati, in care exista oameni ce pot face ceva pentru Mangalia", a mai spus Oleniuc, anuntandu-si astfel decizia de a nu mai candida pentru sefia PNL Mangalia.
Factura cotei unice o platesc saracii - Tariceanu: Basescu si Boc se vad neprihaniti; masurile lor sunt incorecte economic, social si moral - Vladescu:
Indemnizatii • Indemnizatia pentru cheltuieli generale vizeaza acoperirea cheltuielilor din statul membru in care se exercita dreptul de vot precum costurile de administrare a biroului membrilor, factura telefonica si taxele postale, achizitionarea, utilizarea si intretinerea echipamentului computerizat si costul calatoriilor.
• Peste toate acestea, anularea subventiei pentru incalzire va genera o crestere a pretului la factura pentru caldura si apa calda pentru iarna viitoare cu 200-300%;
Poate face de asa factura incat ea sa isi piarda functia. Dupa aceea, poate explica faptul ca aceasta Lege oricum trebuia votata si oricum varianta aceasta ar fi trecut deoarece puterea are majoritate parlamentara.
google-analytics.com