Cautare

2685 de rezultate pentru "iasi produce magiray" (2.59 secunde)
Intrebat daca va promulga Legea privind aprobarea acestei Ordonante, seful statului a spus ca nu mai are ce sa faca pentru ca, fiind vorba despre o ordonanta de urgenta, aceasta isi produce deja efectele.
Decizie doar pe hartieDecizia prin care primaria a avizat programul de transport si gestiunea directa a serviciului catre RAT nu produce efecte juridice, fiindca prefectura nu a acordat inca avizul de legalitate.
Sase luni pentru redresare Ionel Mantog este de parere ca SNLO are nevoie de o jumatate de an pentru a se redresa din punct de vedere financiar, in conditiile in care se produce pe stoc, iar cererea de lignit scade de la o luna la alta.
Mai devreme sau mai tarziu otelul se va produce in alta parte decat in Romania. Si acesta nu este un avertisment nici pentru Sidex, nici pentru altcineva, dar suntem in fata acestei realitati.
"Presedintele are dreptate atunci cand vorbeste despre necesitatea reformarii statului, numai ca presedintele de cinci ani vorbeste despre asta, alteori despre combaterea coruptiei, alteori despre faptul ca scoala romaneasca este minunata, alteori ca scoala romaneasca produce tampiti.
El a explicat ca aceasta reducere este datorata incheierii misiunii trupelor romanesti in Irak, unde se produce o reducere de la 520 de militari la 20 de militari.
De altfel, in acest sens nu s-a ajuns la o intelegere speciala, acest lucru se va produce de la sine", considera expertul rus.
Luati combinatii din aceste doua numere si vedeti ce iese, Parlamentul iese un circ", a adaugat Tariceanu, concluzionand ca in acest mod s-ar produce o intoarcere la anii ‘50 cand "un neispravit" vine "cu o aberatie de genul subminarea economiei nationalei".
Spre deosebire de ministrii PD-L, acestia nu se folosesc de orice prilej pentru a epata sau a produce stiri. Iar competenta, dupa cum s-a vazut dupa 2004, este mai putin atractiva mediatic decat scandalul", scrie fostul prim-ministru Nastase.
Eu nu fac speculatii de dragul de a aparea in ziare sau de a produce stiri", a mai precizat Blaga.
Mai devreme sau mai tarziu, acest lucru se va produce, iar el va fi corelat si conditionat direct de interese si strategii de natura electorala, concluzioneaza analistul.
FMI negociaza cu guvernul disponibilizarea a 100.000 -150.000 de bugetari pana la mijlocul anului viitor, inghetarea pensiilor, cu exceptia celor minime sociale, in 2009 si 2010 si a salariilor bugetarilor, pana cand legea salarizarii unice va produce efecte, potrivit unor surse guvernamentale.
Geoana a spus ca, in plus fata de propunerile initiale ale PSD si PD-L, luni s-a adoptat o masura privind infiintarea unui program national pentru drumuri judetene, pentru a produce efecte multimplicatoare la nivelul economiei.
nu am nimic comun cu ceea ce se intampla la Caracal, cu ceea ce se intampla cu scandalul din Caracal, nu cunosc pe absolut nimeni si am facut si o promisiune ca atata timp cat se va produce o dovada vis-a-vis de ceea ce afirma, sigur ca imi dau demisia.", a declarat Ion Toma.
In situatia in care, pe parcursul derularii imprumutului autorizat, se vor produce modificari in lista investitiilor finantate din imprumut, prin hotarare a Consiliului Local al municipiului Ramnicu Valcea, adoptata cu respectarea prevederilor legale in vigoare, prestatorul va respecta aceste modificari".
Incriminarea consumului produce efecte secundare grave precum refolosirea seringilor care conduce la transmiterea unor boli grave", se arata in Raport.
Remanierea lui Dan Nica se va produce atunci cand Guvernul Boc va fi demis, adica dupa alegerile prezidentiale, si cand va fi instaurat Guvernul Nica.
Felul in care el isi produce versurile este unic si mi-as dori sa iau parte la acest proces", a adaugat Nelly Furtado pentru aceeasi sursa.
• Se mai pot produce schimbari substantiale ale optiunilor de vot? Crin Antonescu ar putea recupera diferenta fata de Geoana?
Nu produce efecte. Fie ca trece sau nu trece, romanii vor fi chemati din nou la referendum pentru a vota Constitutia in noua sa forma.
google-analytics.com