FMI negociaza cu guvernul disponibilizarea a 100.000 -150.000 de bugetari pana la mijlocul anului viitor, inghetarea pensiilor, cu exceptia celor minime sociale, in 2009 si 2010 si a salariilor bugetarilor, pana cand legea salarizarii unice va produce efecte, potrivit unor surse guvernamentale.
"In acest moment se pune problema disponibilizarii a 100.000 - 150.000 de salariati din administratia centrala, administratiile locale si autoritati descentralizate. Acest lucru ar insemna o economie la bugetul de anul viitor de 0,35% din PIB. De asemenea, se suspenda majorarea de 2% a pensiilor programata pentru octombrie si inghetarea pensiilor si in 2010, cu exceptia celor minime sociale".
Toti bugetarii vor intra in concediu fara plata pentru 2-3 saptamani. In discutii, s-a convenit ca toti bugetarii, atat din autoritati locale si centrale, cat si institutii descentralizate, sa intre in concediu fara plata pe o perioada de 2-3 saptamani (21 de zile lucratoare) incepand din septembrie pana in noiembrie (adica timp de o luna nu primesc salariu), masura care ar aduce o economie la buget de 0,3% din PIB.
In prezent, numarul bugetarilor este de aproximativ 1,4 milioane.
Presedintele Traian Basescu a declarat, in 30 iulie, la RRA, ca este nevoie urgenta de trimiterea in somaj a unui "mare numar" de functionari din aparatul de stat, care sunt "inutili", el mentionand, in acest context, un procent de 20% si precizand ca Guvernul trebuie sa se grabeasca in acest sens.
Potrivit unor surse oficiale, Guvernul discuta cu FMI o reducere a cheltuielilor bugetare programate cu 0,9% din PIB, in principal prin monitorizarea mai atenta si limitarea sumelor utilizate de administratiile locale si marile companii de stat.
FMI a acceptat o majorare a deficitului bugetar de la 4,6% la 7 -7,2%, pe fondul unei revizuiri a contractiei economice estimate pentru acest an de la minus 4% la minus 8 - 8,5%. In aceste conditii, Produsul Intern Brut se va situa usor peste 500 de miliarde de lei, fata de proiectia anterioara de 531 miliarde lei.