Cautare
19842 de rezultate pentru "cum sa scriu sv" (3.74 secunde)
Tarifele pe care partidele din Dolj trebuie sa le plateasca Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public si Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova, drept contravaloare a chiriei pentru sedii, sunt modice, regia fiind obligata sa contracteze privilegiat acordarea acestor spatii organizatiilor politice, potrivit legii.
Politica
Gazeta de Sud
Miercuri, 27 Septembrie 2006
229
Cu tot dezgustul provocat de turnartoria grosolana, venita chiar din partea unor persoane pe care le considera prietene si pe care le vizita sau il vizitau, senatorul este insa hotarat ca adevaratul nume al lui "Alexandru", cel care a contribuit cu varf si indesat la cele 200 de pagini ale dosarului, sa il faca public numai dupa ce primeste in mod oficial documentele de la CNSAS.
Politica
Replica de Constanta
Miercuri, 27 Septembrie 2006
291
Nicusor Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean Constanta, a declarat ieri ca Ministerul Integrarii Europene actioneaza pentru centralizarea puterii decizionale, prin tentativa sa de a prelua derularea fondurilor pe care Agentia de Dezvoltare Regionala urmeaza sa le primeasca de la Uniunea Europeana incepand cu 2007.
Politica
Replica de Constanta
Joi, 5 Octombrie 2006
319
Mi-a explicat cum s-au facut finantarile. ... Cum se face acum, ne pacalim singuri. ... Problema este cum vrei sa faci:
Politica
Realitatea Romaneasca
Joi, 26 Octombrie 2006
163
"A fost o alegere nefericita, trebuiau sa se gandeasca in primul rand la imaginea pe care ne-o vom face in fata lumii. ... Potrivit alesului constantean, aceasta a fost dovada clara ca Romania nu este capabila sa se descurce in politica europeana, iar clasa politica romaneasca este sub orice critica.
Politica
Replica de Constanta
Luni, 30 Octombrie 2006
317
Numai la mana oficialilor de la Casa Judeteana de Pensii Constanta sa nu ajungi, ca sansele sa-ti rezolvi vreo problema stringenta sunt ca si inexistente.
Politica
Replica de Constanta
Vineri, 3 Noiembrie 2006
414
Presedintele Traian Basescu a cerut Europei sa gaseasca solutii pentru a reduce dependenta de gazul furnizat de compania ruseasca Gazprom si a criticat decizia britanicilor de a impune romanilor restrictii pe piata fortei de munca dupa aderarea la UE.
Politica
Gazeta de Sud
Luni, 13 Noiembrie 2006
117
Cinci senatori PNL din randul seniorilor partidului ii adreseaza o scrisoare deschisa lui Theodor Stolojan in care ii cer acestuia ca, daca este onest, sa accepte dialogul si sa nu inventeze pretexte pentru a-l bloca, iar daca are onoare sa nu isi negocieze bunele intentii.
Politica
Realitatea Romaneasca
Miercuri, 15 Noiembrie 2006
416
De altfel, cotidianul nostru a aratat, inca din numarul de sambata, cum au decurs discutiile la nivel de Organizatie Judeteana democrata vizavi de acest subiect.
Politica
Replica de Constanta
Luni, 20 Noiembrie 2006
466
Partidele reprezentate in Consiliul Municipal Craiova sunt chemate sa-si trimita reprezentantii in Consiliile de Administratie ale regiilor de autoritate publica.
Politica
Gazeta de Sud
Marti, 21 Noiembrie 2006
316
Principala intrebare pe care si-o pun europenii este daca Romania si Bulgaria sunt pregatite sa adere la UE.
Politica
Realitatea Romaneasca
Vineri, 29 Decembrie 2006
899
In 2006, Vacaroiu a achizitionat doua tablouri - "Vas cu trandafiri" de Nicolae Savopol si "Vas cu flori de camp" pictat de Nicolae Blei - pe care le-a adaugat celor peste 60 de picturi pe care liderul Senatului le detine, dupa cum arata in declaratia de avere.
Politica
Realitatea Romaneasca
Vineri, 5 Ianuarie 2007
331
Se pupau si isi ciocneau paharele fara sa-i bage in seama pe galatenii din jurul lor. Probabil le era rusine sa bage in seama oamenii simpli. ... Nimeni nu stie insa cum au fost cheltuiti acesti bani”, a declarat presedintele Organizatiei Judetene PNG Galati, Adrian Smarandoiu.
Politica
Monitorul de Galati
Vineri, 12 Ianuarie 2007
208
Partidul Democrat se pregateste ca la sfarsitul acestei saptamani sa-si inaugureze sediul de la Eforie, a anuntat, de data recenta, presedintele PD Constantanta, Stelian Dutu.
Politica
Replica de Constanta
Marti, 16 Ianuarie 2007
435
Biroul politic al PC a adoptat ieri o rezolutie referitoare la formarea unei delegatii constituite din PC, Dan Voiculescu, si senatorul Codrut Seres, care este mandatata sa negocieze cu PNL si, probabil, PSD pentru a identifica solutii de iesire din aceasta criza politica, generata de presedintele Basescu.
Politica
Realitatea Romaneasca
Joi, 18 Ianuarie 2007
252
In plus, sunt si multi liberali, UDMR-isti, ba chiar si democrati care nu se stie cum ar vota, adica ar putea vota pentru suspendare, desi nu o recunosc.
Politica
Replica de Constanta
Vineri, 26 Ianuarie 2007
259
In privinta lui Gigi Becali, si formatiunea politica a acestuia, Partidul Noua Generatie, desi pare greu de crezut, situatia este cum nu se poate mai buna.
Politica
Replica de Constanta
Joi, 1 Februarie 2007
225
In conditiile in care o banca uriasa s-a prabusit datorita modului cum s-au acordat creditele si totusi, in aceste rasunatoare cazuri, nu s-a ajuns niciodata la factorul politic", le-a spus Basescu celor prezenti la bilantul DNA. ... "Atunci nu aveam o structura destinata luptei anticoruptie, asa cum sunteti dumneavoastra.
Politica
Realitatea Bihoreana
Miercuri, 7 Februarie 2007
229
Dornic sa-si prezinte asa zisele realizari, adica ce a mai facut prin filiala constanteana a Partidului Liberal Democrat (PLD) pe care o carmuieste, deputatul a organizat o conferinta de presa.
Politica
Replica de Constanta
Joi, 8 Februarie 2007
565
Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a declarat, ieri, ca Birourile Permanente reunite ale Parlamentului au adoptat o declaratie, ca reactie la afirmatiile presedintelui Traian Basescu de la sedinta DNA, in care i se solicita public sa iasa si sa isi retraga afirmatiile la adresa Parlamentului.
Politica
Realitatea Bihoreana
Vineri, 9 Februarie 2007
200
STIRI ULTIMA ORA
Surse: 1200 de contestatii depuse la BEC impotriva candidaturii lui Calin Georgescu la prezidentiale
Euronews
Sambata, 8 Martie 2025
922
Romani exploatati dupa oferte false de munca in strainatate. Care pot fi capcanele?
Miercuri, 30 Aprilie 2025



