Deputatul Mircea Iustian a avut, ieri, un nou prilej de a-si incanta "auditoriul" cu obisnuitele sale balbaieli. Dornic sa-si prezinte asa zisele realizari, adica ce a mai facut prin filiala constanteana a Partidului Liberal Democrat (PLD) pe care o carmuieste, deputatul a organizat o conferinta de presa. Situatiile penibile nu au intarziat insa sa apara, caci deputatul, dupa ce a "turuit" lectia invatata de acasa, adica lista cu cei 12 membri ai Biroului Executiv Judetean provizoriu, nu a mai gasit prea multe de spus. Ba mai mult, intrebarile reprezentantilor mass-media l-au cam pus in incurcatura. Deputatul Mona Musca, invitata sa participe la conferinta, s-a grabit sa sara, de fiecare data, in ajutorul presedintelui PLD Constanta. Si cum era de asteptat, cel mai mare "of" al peledistilor a fost si de aceasta data, ce fac sau nu fac fostii colegi din PNL. Presedintele PLD Constanta, deputatul Mircea Iustian, nu a reusit sa rosteasca in conferinta de ieri decat cateva cuvinte, si anume numele celor 12 membri ai Biroului Executiv Judetean provizoriu: Iani Stavrositi si Cristian Tanase, in calitate de vicepresedinti si Florian Constantin, Dumitru Sin, Nicolae Bacila, Andreea Perhaita, Adriana Morariu, Sadan Mamut, Nicolae Gheorghita, Mircea Paraschiv si Mircea Tudorache, ca membri. Iar apoi, probabil mergand pe principiul ca ce e prea mult strica, s-a abtinut sa mai faca prea multe afirmatii, in ciuda faptului ca era vorba de o conferinta de presa, pe care, culmea, tocmai el o organizase. Ba mai mult, el nu a putut preciza nici macar criteriile dupa care au fost alesi cei 12 membri din conducerea filialei constantene. Dupa ce a tinut sa sublinieze, in cateva randuri, ca toti membrii Biroului Executiv Judetean provizoriu sunt oameni de afaceri si conduc, o mare parte dintre ei, propriile societati (sa intelegem ca PLD Constanta nu va duce lipsa de fonduri pe viitor ?!), la capitolul politica, adica la ce ar fi trebuit sa se priceapa, deputatul Iustian si-a pierdut graiul. Intrebarile reprezentantilor mass-media nu au avut un alt efect decat de a-l pune in incurcatura pe deputat, care nu a stiut sa precizeze de ce nu va colabora, pe plan local, cu fostii colegi din Partidul National Liberal (PNL) in viitorul apropiat, ci a reusit sa mormaie un raspuns evaziv: "probabil cand se vor limpezi lucrurile, vom lupta alaturi de PD si PNL impotriva dusmanului nostru natural, PSD - ul". Si de parca nu ar fi fost de ajuns ca deputatul Iustian a fost pus in fruntea unei filiale a partidului, el a mai fost ales sa faca parte si din comisia insarcinata cu alegerea candidatului pentru alegerile parlamentare europene. Nici despre acest capitol insa, deputatul nu a fost in stare sa spuna prea multe, dovedind probabil, "vastele" sale cunostinte in domeniu.

Mona Musca, fidela lui Traian Basescu

Dornica sa mai salveze putin aparentele si fata partidului pe care acum il reprezinta, deputatul Mona Musca a tinut sa sublinieze ca "demonstratiile de forta" de pe scena politica indreapta Romania intr-o directie nefasta. "Asistam la demonstratii de forta cum nu au mai fost de la mineriade incoace, si ma refer la votul din Parlament pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu. Politicienii demonstreaza, prin actiunile lor ca urmaresc interese mai mari, economice sau de alta natura, dar care tradeaza interesele electoratului", a afirmat deputatul Mona Musca. Iar printre vinovatii "debandadei" din viata politica deputatul Mona Musca i-a enumerat pe fostii colegi din PNL. "Situatia in care ne aflam este grava. Nimeni nu se mai preocupa de interesele populatiei, ci doar de cum sa-si traga unul altuia presul de sub picioare. Mi-e teama ca dupa votul din Parlament al liberalilor, vom ramane singurii adversari politici ai PSD-ului. Iar electoratul a ramas la randul lui singur, caci se simte tradat, dupa ce un partid aflat la putere s-a dat de partea opozitiei", a adaugat Mona Musca. Pe de alta parte, deputatul a aratat ca prin scandalul demisiei de onoare a lui Mihai Razvan Ungureanu, "s-a reusit externalizarea razboiului de pe scena politica romaneasca". Cat il priveste pe cel care il va succeda pe liberal in fruntea Ministerului Afacerilor Externe, deputatul PLD considera ca cel mai potrivit pentru aceasta functie este Teodor Paleologu.