Alegatorii europeni nu par a fi prea incantati de reunificarea istorica a Europei. Britanicii sunt foarte sceptici cu privire la extinderea UE, iar ultimul eurobarometru arata ca peste jumatate dintre cetatenii europeni sustin procesul de extindere, in timp ce 13 la suta sunt indecisi. O mare distanta s-a creat intre vechii si noii membri UE, cetatenii din cele zece state care au aderat in 2004 fiind favorabili extinderii in proportie de 72 la suta, fata de numai 41 de procente inregistrate in celelalte 15 tari.
Principala intrebare pe care si-o pun europenii este daca Romania si Bulgaria sunt pregatite sa adere la UE. Raspunsul dat de "The Independent" la aceasta intrebare este "nu in totalitate". Sustinatorii celor doua state afirma ca acestea sunt la fel de pregatite ca Polonia in 2004 sau Grecia in 1981, dar in urma cu doua luni Comisia Europeana atingea apogeul criticilor fata de lipsa de performanta a Bulgariei. Dar, de vreme ce li s-a promis aderarea, singura sanctiune posibila pentru cele doua state ar fi fost amanarea cu un an, comenteaza cotidianul britanic. Liderii europeni si-au dat insa seama ca au gresit si au decis ca de acum inainte nicio alta tara sa nu mai intre in UE daca nu va fi pe deplin pregatita.

Temeri privind crima organizata

Dupa ce si-a deschis piata muncii pentru cele zece noi state membre in 2004, Marea Britanie a decis sa impuna restrictii muncitorilor necalificati din Romania si Bulgaria, precizeaza "The Independent", care se arata insa mult mai ingrijorat de coruptia si crima organizata din Bulgaria, ce au scapat de sub control. Asasinatele la comanda din Bulgaria sunt rareori pedepsite in justitie, a subliant Comisia Europeana in ultimul raport de monitorizare, adaugand ca "traficul de nou-nascuti, implicand femei insarcinate care nasc in afara tarii, nu a fost oprit". Cotidianul britanic sustine insa ca cel mai probabil aceste probleme vor ramane in interiorul Bulgariei si nu vor fi exportate in Marea Britanie.

Continuarea extinderii

Cei mai multi observatori considera ca UE are nevoie de o revizuire a aparatului institutional, care a ramas acelasi din perioada in care Uniunea era formata din sase state. Insa schimbarile asupra carora au convenit lliderii europeni au fost respinse de alegatorii din Franta si Olanda, prin referendum, iar in prezent Tratatul constitutional stagneaza. Acesta ar putea fi inlocuit cu un "minitratat", care sa pastreze principalele puncte ale Constitutiei, cum ar fi schimbarea sistemului de vot si crearea unei presedintii permanente a Consiliului UE.
Procesul de extindere a Uniunii Europene a fost un permanent succes, subliniaza "The Independent". Ultimul val de extindere a sporit performantele economice ale Europei si a creat un bloc comunitar cu o populatie mai mare decat cea a Statelor Unite. Totodata, UE a asimilat o serie de democratii tinere, cum ar fi Grecia, Spania sau Portugalia. Perspectivele de integrare europeana au jucat un rol crucial in convingerea politicienilor din Balcani de a pune capat violentelor interconfesionale si sunt vitale pentru reformarea statelor foste sovietice, cum ar fi Ucraina. Extinderea UE a reprezentat o forta de lupta pentru pace, prosperitate si stabilitate, apreciaza cotidianul britanic.
Intrebarea care se pune este daca ar trebui sa continue extinderea UE. Da, deoarece valurile precedente de extindere au fost un succes economic, tarile din Balcani si cele din fostul spatiu sovietic au nevoie de Europa pentru a mentine stabilitatea regionala, iar aderarea Turciei ar ajuta la crearea unui pod de legatura cu lumea islamica. Nu, deoarece UE si-a pierdut sensul de orientare in 25 si in curand 27 de membri, Europa are limite culturale si geografice, iar alegatorii europeni nu suporta ideea de continuare a extinderii. (M.F.)