Cautare

10564 de rezultate pentru "cine e presedinte" (3.83 secunde)
Presedintele Basescu a recunoscut ca in cei 5 ani in care a fost presedinte nu a avut numai realizari, cum a spus marti in fata Parlamentului, ci a facut si 3 greseli pe care le-a numit gafe minore.
"Am votat doar pentru presedinte, pentru ca referendumul mi s-a parut inutil", a mai spus Johannis.
In primul sau discurs de la investirea in cel de-al doilea mandat de presedinte al Romaniei, sustinut in plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, Traian Basescu a pledat pentru reforma politica a statului, pentru modenizarea mediului rural si a vorbit despre sperantele inca neimplinite puse de romani in urma cu 20 de ani.
Victor Ponta candideaza la functia de presedinte al PSD Liderul PSD Victor Ponta a declarat, luni, ca a decis sa candideze la functia de presedinte al partidului, precizand ca este nevoie de o alternativa in conditiile in care Adrian Nastase s-a retras din cursa.
Ne vom bate, alaturi de Mircea Geoana, pentru respectarea votului politic dat de cetatenii Romaniei in 2008, vot prin care functia de presedinte al Senatului a revenit Partidului Social Democrat", adauga Victor Ponta.
Viceprimarul din Targu Jiu, Ioan Roman Barbuti, se pregateste sa isi adjudece astazi un nou mandat de presedinte al Organizatiei Municipale a PSD, fiind convins de edilul Florin Carciumaru sa nu renunte la partid pentru a nu slabi filiala prin retragerea sa.
Viceprimarul din Targu Jiu, Ioan Roman Barbuti, se pregateste sa isi adjudece astazi un nou mandat de presedinte al Organizatiei Municipale a PSD, fiind convins de edilul Florin Carciumaru sa nu renunte la partid pentru a nu slabi filiala prin retragerea sa.
Viceprimarul din Targu Jiu, Ioan Roman Barbuti, se pregateste sa isi adjudece astazi un nou mandat de presedinte al Organizatiei Municipale a PSD, fiind convins de edilul Florin Carciumaru sa nu renunte la partid pentru a nu slabi filiala prin retragerea sa.
Dupa ce demersul lui Voiculescu de a incepe procedura de suspendarea lui Basescu s-a dovedit a fi un fel fasaiala, cu toata stradania instrumentelor media ale Intactului, presedintele de onoare al Partidului Conservator a trecut la metode mai de vara pentru a-l scoate din sarite pe jucatorul presedinte al Romaniei.
Deshumatu e Ceausescu si Reincarnatu e Basescu (foto). ' "Daca e frig, puneti o haina mai groasa". ... Era, e de parere Reincarnatu, care este si el un conducator puternic, cand zice: ... Dreptul nostru este de a pleca unde ne e mai bine ".
"In felul in care e tratat astazi Emil Boc de presedintele Basescu, toata autoritatea lui este anulata atat in interioul partidului, cat si in afara lui. Ceea ce e extrem de grav si pentru Guvern, ai pentru partid", afirma senatorul PDL.
Ion Ruset a devenit presedinte interimar al PDL Gorj, in urma deciziei luate de Biroul Permanent National al partidului. ... Senatorul Ion Ruset a fost numit, ieri, presedinte interimar al Organizatiei Judetene a PDL Gorj.
Dupa ce scriitorul Mircea Cartarescu a proclamat epoca Basescu terminata, filosoful Gabriel Liiceanu a declarat ca se "indeparteaza" de seful statului, fiindca acesta a sustinut ca Ceausescu ar fi fost un mare presedinte daca ar fi stat doar 10 ani la putere.
Fostul presedinte Ion Iliescu sustine ca Traian Basescu il ataca pe el pentru ca lumea sa uite de adevaratele probleme legate de criza economica si salarii. Replica lui Iliescu vine dupa ce, joi, Traian Basescu a lansat un atac la adresa fostului presedinte al Romaniei.
Lipsa de performanta si miscarile abulice si neconvingatoare ale PSD-ului de cand e condus de Victor Ponta, precum si cateva declaratii nefericite ale acestuia facute in ultimele doua saptamani ale lui decembrie 2010, au determinat formarea unei aliante a unor importante capetenii pesediste ( o alianta greu de imaginat, in alte conditii) din toate factiunile partidului, alianta care are ca unic scop inlaturarea de urgenta a micului Titulescu din functia de presedinte al social-democratilor.
• Ca presedinte al Romaniei, Traian Basescu a jurat sa fie garantul Constitutiei, al libertatilor democratice consacrate de aceasta.
Bush a avut o contributie importanta in razboiul impotriva terorismului, chiar daca Fox News, un post ostil actualului lider de la Casa Alba, l-a felicitat doar pe fostul presedinte, uciderea lui Osama bin Laden este, in primul rand, un succes al lui Barack Obama.
Cei care vad in actul de demnitate nationala de la 23 august 1944 inceputul "comunizarii" Romaniei interpreteaza incorect si abuziv faptele Fostul presedinte Ion Iliescu se declara surprins, intr-o postare pe blogul sau, de "violenta atacului verbal al presedintelui Traian Basescu impotriva Regelui Mihai", el apreciind ca presedintele si-a facut "un obicei penibil" din a-i ataca pe fostii sefi de stat ai Romaniei.
Vanghelie ramane presedinte al PSD Bucuresti Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, marti, la prima sedinta a Biroului coordonator impus de CExN la sefia PSD Bucuresti, ca Marian Vanghelie ramane presedintele organizatiei, aceasta nefiind dizolvata, el aratand ca acest birou coordonator o va ajuta sa-si ridice nivelul politic, relateaza Mediafax.
Ponta si Antonescu spun ca USL va castiga alegerile si va guverna cu sau fara Basescu presedinte Liderii Uniunii Social Liberale, Victor Ponta (PSD) si Crin Antonescu (PNL) au raspuns, marti seara, la Antena 3, afirmatiilor presedintelui Traian Basescu cu privire la faptul ca USL nu va putea primi guvernarea chiar daca obtine 51% la alegerile din 2012 decat daca cele doua formatiuni fuzioneaza.
google-analytics.com