Cautare

14961 de rezultate pentru "caziere juridic brasov in anul 2007" (3.50 secunde)
Vasile Dancu, Miron Mitrea, Ioan Rus, Adrian Severin si Madalin Voicu au fost criticati, de unii participanti la reuniunea informala a unor lideri PSD, din Poiana Brasov, au declarat, sambata, pentru MEDIAFAX, surse participante la discutii.
Mitrea a precizat ca si-ar dori sa ii aiba in echipa pe Adrian Severin, Marian Sarbu, Cristian Diaconescu, chiar si pe Sorin Oprescu, el mentionand despre primarul Capitalei ca acesta a facut o declaratie publica in care vorbea despre revenirea in partid.
Social-democratii sustin ca ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a dat dovada de incompetenta timp de mai bine de un an, in care a condus ministerul, si modul in care a coordonat lucrarile la constructia autostrazii Comarnic-Brasov.
El a fost sustinut in argumentatie si de europarlamentarii Cristian Preda si Monica Macovei, adepti ai acestei schimbari.
Cadrele de nadejde aduc un omagiu Primei Elene", pe care il puteti citi in continuare. Elena Udrea nu a ajuns savant de renume mondial, dar este doctorand in stiinte militare, absolvent al Colegiului Superior de Aparare, si lector universitar al Universitatii Dimitrie Cantemir.
in scurt timp PSD va lua o masura clara fata de el.
Cosmonautul Dumitru Prunariu nu mai vrea in politica. Dupa ce in 2008 a fost convins de Mircea Geoana sa candideze din partea PSD pentru un fotoliu de senator de Brasov, in prezent Prunariu nu vrea sa mai auda de politica:
Primaria nu poate aplica amenzi pentru neasigurarea locuintelor Primaria Brasov inca mai asteapta un raspund din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si din partea Ministerului Administratiei si Internelor, dupa ce in urma cu trei saptamani a solicitat clarificari cu privire la aplicarea Legii privind obligativitatea asigurarii locuintelor.
USL peste PD Candidatii USL la primariile marilor orase si la presedintiile Consiliilor Judetene detinute deja de PDL nu vor reusi sa castige in fata candidatilor PDL-UNPR, desi Uniunea are peste 50% la votul politic in aproape toate judetele, conform sondajelor realizate de PSD luna trecuta.
cu ce primari si sefi de CJ vine opozitia in judetul tau Discutiile din cadrul USL privind stabilirea candidatilor Opozitiei pentru alegerile locale din 2012 se apropie de final.
Ar putea urma si un congres Filialele pesediste isi aleg tabara, daca nu au facut-o deja, in razboiul Victor Ponta-Mircea Geoana. Pozitionarile se produc in perspectiva Comitetului Executiv National.
PDL in supermercato parlamentar! Un adevarat supermercato parlamentar s-a denclansat in ultima perioada. ... Transferurile cu un singur sens nu contenesc si culmea s-a inregistrat si prima pierdere majora a Puterii - Senatul a trecut in mana Opozitiei.
Unde se duc marile batalii politice Atmosfera campaniei electorala s-a dezmortit doar in cateva zone din tara, unde candidatii Puterii si Opozitiei sunt cotati la diferente foarte mici de procente.
Rafuielile continua in PSD: Sebi Ghita, un drogat al partidului In PSD, luptele sunt tot mai crancene. ... El mai cere capul liderilor organizatiilor unde PSD a pierdut alegerile, cum sunt cele din Cluj, Brasov, Bistrita, Timis, Covasna, Prahova, Constanta, Bucuresti sau Ilfov.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) strange oferte din partea unor investitori care se arata foarte dornici sa preia Tractorul Brasov, in acelasi timp in care italienii de la Landini asteapta aparitia actului normativ referitor la aceasta privatizare.
Daca ne gindim insa, ca la sfirsitul lunii septembrie, Autoritatea mai avea inca in portofoliu creante de 116.186 miliarde de lei, motivul de bucurie nu pare a fi suficient de intemeiat.
Astfel, in perioada 9-20 noiembrie, au fost controlate 223 de unitati din judetele Arges, Hunedoara, Bihor, Timis, Valcea, Maramures, Cluj si Brasov. ... Drept urmare, agentia in cauza a primit o amenda de 50 de milioane de lei.
“In activitatea ANT, nu veti vedea proiecte de parcuri sau programe prin care sa se spele bani sau sa se faca imagine“, a precizat Crivtonencu. Acesta a spus insa ca a avut discutii cu autoritatile locale din Brasov, care s-au aratat interesate de acest proiect.
Programul de preschimbare a rablelor a creat nebunie, cozi infernale si situatii paradoxale in intreaga tara. Daca la Brasov dealerii de autoturisme Dacia si-au epuizat in cateva zile cotele repartizate pentru participare, la Piatra-Neamt doar sase nemteni au ajuns cu rablele la REMAT.
Dupa ce a facut zile negre fostei guvernari, ca si celor anterioare, care nu au reusit sa o treaca in proprietate privata, in prezent, finalizarea semnarii contractului de vinzare-cumparare a cazut pe umerii executivului condus de Calin Popescu Tariceanu.
google-analytics.com