Cautare

8603 de rezultate pentru "basescu" (2.85 secunde)
Surse apropiate negocierilor cu FMI au declarat ca presedintele Traian Basescu va incerca sa-i convinga pe negociatorii Fondului Monetar International sa accepte un deficit bugetar mai mare, explicandu-le ca o tara in dezvoltare precum Romania necesita cheltuieli importante pentru investitii.
In ciuda insistentelor presedintelui Traian Basescu din timpul vizitei sale la Washington de a accepta un deficit mai mare, FMI-ul a ramas stabil pe pozitii.
Este principalul mar al discordiei disputat de autoritatile romane, cu reprezentantii FMI, inclusiv in cursul vizitei la Washington de saptamina trecuta a presedintelui Traian Basescu.
Sigur ca americanii vor avea si ei un cuvant de spus, iar recenta vizita la Washington a presedintelui Basescu a punctat, cu siguranta, si acest subiect sensibil.
Legea de modificare a OUG 138/2004, prin care au fost aduse modificari Codului Fiscal, intra in vigoare in data de 4 iunie, la trei zile dupa publicarea in Monitorul Oficial, potrivit prevederilor Constitutiei, desi mai multe articole stabilesc ca o serie de prevederi se aplica de la 1 iunie Legea 163/2005, prin care se aproba OUG 138, a fost publicata in Monitorul Oficial 466 din 1 iunie 2005, in aceeasi zi in care a fost transmisa de la Camera Deputatilor si semnat decretul prezidential, Traian Basescu aflindu-se in Japonia, la Expozitia Mondiala.
La Cotroceni, tutunul cauzeaza grav sanatatii Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a aprobat ieri demisia, incepand de la 1 iulie a.c., din functia de consilier de stat din cadrul Administratiei prezidentiale, a juristei Stana Anghelescu.
Pentru a marca intrarea in drepturi a leului nou a fost organizata "Noaptea leului greu", in care presedintele Traian Basescu, premierul Calin Popescu Tariceanu si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu au extras in jurul orelor 24.00 ale noptii trecute primele bancnote proaspat intrate in circulatie dintr-un bancomat apartinand BRD situat la sediul central al bancii, din Piata Victoriei.
Liderii de sindicat considera insa ca acest proiect nu face altceva decit sa agraveze situatia precara din sistemul feroviar, aratind ca o astfel de divizare a mai fost facuta in perioada in care Traian Basescu era ministrul Transporturilor, dar rezultatele nu au fost conform asteptarilor.
"Majorarea TVA este inevitabila pentru ca Romania trebuie sa-si asigure surse suplimentare la bugetul de stat in perspectiva aderarii la 2007 care va costa peste un miliard de euro in primul an ", spune Traian Basescu.
Atit presedintele Basescu, cit si ministrul a propus alinierea imediata la nivel european a accizelor pentru tigari si alcool, masura prevazuta initial pentru 2010.
Wolfgang Ruttenstorfer a mai sustinut ca evolutia preturilor la combustibil nu are legatura cu interventia presedintelui Traian Basescu. “Preturile au scazut peste tot, in pasi succesivi, si Romania a fost integrata in tendintele internationale.
Mai mult, cei de la Finante vor trebui sa ia in calcul si solicitarea presedintelui Traian Basescu ca proiectul de buget pentru 2006 sa fie „asezat 100% pe proiecte“.
Prezent la cea de-a XIII-a editie a Topului National al firmelor private din Romania, con-silierul lui Basescu, a mai aratat ca in opinia sa sectorul bancar, unde sunt prezente unele dintre cele mai puternice banci din Europa, nu functioneaza conform regulilor economiei de piata functionale.
Prin speculatii tendentioase, bazate pe denaturarea grosolana a unor date sintetice preluate de pe siteul Ministerului de Finante, autorul articolului sustine ca grupul European Drinks ar avea datorii exorbitante la bugetul statului, datorii a caror neachitare s-ar petrece cu complicitatea unor inalti functionari ai ANAF, ba chiar cu acordul tacit al presedintelui Traian Basescu.
'Sa traiti bine!', zice domnul Basescu. Pentru noi e insa greu. Din ce in ce am luat-o pe tobogan in jos.
Presedintele Traian Basescu are la indemina informatii si poate sa precizeze care sint grupurile de interese din jurul Ministerul Economiei, iar daca va prelungi acest "suspans " ar putea fi incadrat la "tainuire ", a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ministrul Economiei, Codrut Seres.
Nu ne surprinde ca ne ne-au raspuns cei de la Guvern sau de la ministere, ne surprinde ca nu ne-a raspuns presedintele Traian Basescu, cel cu care am negociat ani de zile contractul colectiv de munca cind era ministrul Transporturilor.
La ultima sedinta de Guvern, la care a participat si presedintele Traian Basescu, a fost luata in discutie, pentru prima data, oportunitatea privatizarii Romgaz cu un partener strategic, precum in cazul Petrom.
La prezentarea pachetului legislativ de reforma in sanatate, presedintele Romaniei, Traian Basescu, i-a sugerat ministrului sanatatii sa trimita inspectorii in judete sa vada cum este folosita aparatura medicala noua, achizitionata pe bani grei.
Asta, in ciuda declaratiilor presedintelui Traian Basescu, care sustine ca Romania va primi in raportul de tara din mai al Comisiei Europene stegulet rosu in ceea ce priveste Agricultura.
google-analytics.com