Numai in acest an, pagubele suferite de sistemul feroviar din cauza grevei prelungite si a inundatiilor se ridica la peste 3.000 miliarde de lei vechi. Acestea se adauga datoriilor istorice, care, potrivit ministrului Transporturilor, Gheorghe Dobre, se cifreaza la aproximativ 25.000 miliarde de lei vechi. De asemenea, in cursa Romaniei catre aderarea la UE, subventiile si ajutoarele de stat trebuie reduse, ceea ce nu face decit sa puna sare pe rana, ducind sistemul feroviar in faliment. Una dintre solutiile salvatoare gasite de autoritati consta in impartirea Companiei de calatori de lung parcurs si de scurt parcurs, astfel incit comunitatile locale sa poata contribui cu fonduri pentru sustinerea transportului de calatori. Liderii de sindicat considera insa ca acest proiect nu face altceva decit sa agraveze situatia precara din sistemul feroviar, aratind ca o astfel de divizare a mai fost facuta in perioada in care Traian Basescu era ministrul Transporturilor, dar rezultatele nu au fost conform asteptarilor. De aceea, Miron Mitrea, fostul ministru de resort, a revenit la sistemul actual.
Cea mai lunga greva a salariatilor din sistemul feroviar, care a avut loc in perioada 8-30 iunie, a adus pierderi de aproximativ 600 miliarde de lei vechi societatilor CFR Marfa si CFR Calatori. La aceste pagube se adauga si cele intervenite din cauza inundatiilor, care depasesc 2.500 miliarde de lei vechi numai la societatea feroviara de infrastructura - CFR SA. Insa si celelalte doua companii - CFR Marfa si CFR Calatori - au de suferit din cauza inundatiilor, pentru ca trenurile au fost deviate pe rute ocolitoare, costurile legate de consumul combustibilului fiind mai mari.
Cele mai mari pagube, in perioada protestului, au fost inregistrate de societatea CFR Marfa, la care veniturile totale nerealizate au fost de peste 402 miliarde de lei, potrivit unor surse din cadrul Ministerului Transporturilor. In ceea ce priveste CFR Calatori, pierderile suferite zilnic din neincasari au fost de aproximativ zece miliarde de lei, au comunicat reprezentantii companiei. Pierderile acumulate de cele doua societati se ridica la peste 620 miliarde de lei, la care se mai adauga insa pierderi colaterale inregistrate de majoritatea agentilor economici din Romania, de la complexe energetice pina la marii agenti economici ca Sidex, Oltchim etc.

Recuperea pierderilor provocate de greva - pe cale judecatoreasca

Deocamdata, recuperarea acestor pierderi nu se poate realiza pina cind instanta nu se va decide asupra procesului intentat de Federatia Mecanicilor de Locomotiva (FML) si Federatia Sindicatelor Ramuri Vagoane, cu privire la respectarea si aplicabilitatea art. 27 din Codul Muncii. "Cauza se afla in acest moment pe rolul instantei de judecata, urmind ca, la finalizarea procesului, CFR Calatori sa hotarasca demersurile ulterioare cu privire la recuperarea pierderilor ", au comunicat reprezentantii societatii. La rindul lor, liderii sindicatelor greviste au precizat ca sumele prezentate de cele doua societati nu sint relevante, valoarea lor fiind mult mai mica, intrucit doua treimi din parcul feroviar nu a avut nici un consum de combustibil sau energie electrica. Potrivit liderilor de sindicat, federatiile care au participat la greva vor cere evaluarea pagubelor pe cale judecatoreasca. Totodata, Voicu Sala, presedintele FML, a precizat ca federatiile sindicale vor inainta o plingere catre Organizatia Internationala a Muncii, prin care vor supune atentiei acestui organism ingradirea dreptului la greva in Romania, si vor intenta un alt proces conducerii societatilor si ministrului de resort, pentru ca, "prin actiunile acestora, de blocare sistematica a negocierilor de pe pozitii care sint mai degraba de orgoliu si care raspund altor interese decit cele ale companiilor si ale salariatilor, au condus la crearea de prejudicii intreprinderii, cetatenilor si economiei nationale ", a spus Sala.

CFR Infrastructura - datorii de peste 19.900 miliarde de lei

Ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre, a aratat, in dese rinduri, ca sistemul feroviar are datorii ce depasesc 20.000 miliarde de lei vechi. Dobre a declarat, inainte de declansarea grevei salariatilor, care a avut loc in luna iunie, ca CFR Infrastructura are datorii de 19.900 miliarde de lei, din care 4.350 sint stopaj la sursa. De asemenea, CFR Calatori are datorii istorice, care dateaza din 2001, iar in exercitiul financiar 2004 compania va inregistra o datorie de 3.000 miliarde de lei, a mai spus la acea vreme oficialul MTCT. "Aceste datorii s-au acumulat prin intermediul unei inginerii financiare, care a provocat pierderi si altor filiale. Un exemplu in acest sens este mutarea pe hirtie a 4.300 de oameni, de la celelalte companii la CFR Telecomunicatii, carora li s-au platit doar salariul net, fara a se plati contributiile la asigurarile de sanatate, la fondul de somaj, bugetul statului. In acest fel, CFR Telecomunicatii a inregistrat si ea pagube de 400 miliarde de lei ", a conchis ministrul Dobre.