Cautare

3354 de rezultate pentru "alegeri" (3.18 secunde)
Una peste alta, aceleasi surse din PSD ne-au incredintat ca Iliescu ar fi cerut, in schimbul sprijinului acordat lui Geoana, promisiunea ca acesta va proceda la anumite modificari prin partid, imediat dupa alegeri.
UDMR si-au anuntat si ei sprijinul pentru alegerea liberalilor, deputatul maghiar Kelemen Hunor aratandu-se convins ca Vosganian va fi ales inclusiv de o mare parte din opozitie, "pentru ca nimeni nu are nevoie de o criza politica in preajma Craciunului sau de alegeri anticipate".
“La finele saptaminii trecute, in cadrul sedintei CNC, au avut loc alegeri pentru completarea Biroului Permanent National. Am fost singurul candidat care n-a avut nici un vot impotriva”, a declarat plin de mindrie Toader.
Asta poate si pentru ca multora le miroase a alegeri anticipate. Din pacate insa nici unul dintre liderii politici locali nu s-a remarcat intr-un mod demn de mentionat.
"Eu cred ca deja nu trebuie sa ne mai facem griji pentru viitoarele alegeri", a declarat Moisoiu. Referindu-se tot la noutatile aduse de congresul extraordinar al social-democratilor, liderul democrat a continuat sicanele la adresa PSD:
Voi coordona eu organizatia, presedintele partidului raspunde de PSD Bucuresti, nu este nevoie de interimat pana la organizarea de alegeri", a precizat Geoana.
„Salut rezultatul acestor alegeri. A fost un rezultat care m-a bucurat foarte mult”, a precizat Dan Nica, ales si el vicepresedinte al PSD pentru Regiunea de Dezvoltare Sud-Est.
Una peste alta, anul 2006 a fost unul cat se poate de spornic pentru Chirita, care s-a aratat aproape sigur de faptul ca va ramane primar si dupa viitoarele alegeri.
Prefectura Constanta asteapta acum decizia Ministerului Administratiei si Internelor in legatura cu data la care se vor organiza noi alegeri pentru Primaria Ghindaresti.
Potrivit legii statutului alesilor locali, atunci cand un viceprimar isi pierde sprijinul din partea partidului care l-a propus acesta ramane fara fotoliul obtinut la alegeri.
Practic, liberalii tinteau consolidarea puterii executive, in detrimentul institutiei prezidentiale, atac la care Basescu a raspuns prompt, la doar o zi distanta de la lansarea rezolutiei, acuzand PNL ca este un partid desprins de realitate, preocupat de teme care nu au nicio legatura cu interesele cetatenilor si care risca un esec rasunator la viitoarele alegeri parlamentare din cauza slabei performante a Guvernului.
De la momentul ultimelor alegeri locale si pana dupa al doilea an de mandat monitorizat, in medie, in fiecare zi, cate un primar si-a schimbat partidul cu care candidase", a comentat Adrian Moraru, director de programe la IPP.
Si la inceput de an 2007, concluzia democratilor a ramas aceeasi: sunt in stare sa se prezinte in alegeri cu un candidat propriu.
In perioada 2000-2006, de la momentul ultimelor alegeri locale si pana dupa al doilea an de mandat monitorizat, in medie, in fiecare zi, cate un primar si-a schimbat formatiunea politica din partea careia candidase.
In continuare, primarul Valerian Todita nu si-a pierdut sustinerea colegilor sai si nici a localnicilor, care spun ca-l vor vota chiar daca vor fi decise noi alegeri.
Alegeri la care PD va prezenta liste separate de PNL. Videanu: PLD in guvern. Sau nu Tensiunea dintre PNL si PD a fost amplificata de presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, care a anuntat ca strategia postaderare convenita in Alianta va trebui armonizata si cu pozitia PLD.
Prioritatea noastra de acum este sa definitivam un plan viabil de dezvoltare al orasului, pe care sa il prezentam in alegeri, si sa ne selectam, in baza unei competitii in interiorul partidului, oamenii potriviti sa candideze pentru primarie si consiliu", ne-a declarat presedintele Organizatiei Municipale a PD Constanta, deputatul Laurentiu Mironescu.
Mandatul primilor europarlamentari romani va fi insa de numai cateva luni, intrucat in primavara vor avea loc alegeri in Romania pentru PE.
La alegeri a participat si delegatia romaneasca, formata din reprezentanti ai PD, UDMR si ai grupului minoritatilor din Camera Deputatilor.
Tot pentru 13 mai se pregateste si Partidul Initiativa Nationala, insa nu pentru a participa la alegeri, ci pentru a le boicota.
google-analytics.com