Cele mai importante evenimente

Pe primul loc in topul evenimentelor a fost propunerea lui Mircea Toader, de catre conducerea PD, pentru a ocupa funcia de ministru al Economiei si Comertului in locul lui Codrut Seres.

Al doilea eveniment important a fost anuntul facut de acelasi partid democrat conform caruia Mircea Toader a fost retras din cursa pentru MEC. Tot aici pot fi trecute alegerile din PD, PSD si scrutinul de la Firtanesti.

In fine, un alt eveniment ce merita sa fie trecut in revista, este si vizita facuta ieri, la Galati, de ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu.

Cel mai activ partid

Saptamina trecuta toate partidele importante din oras si o parte dintre cele mai mici au iesit in evidenta. Asta poate si pentru ca multora le miroase a alegeri anticipate. Din pacate insa nici unul dintre liderii politici locali nu s-a remarcat intr-un mod demn de mentionat. Poate saptamina viitoare politicienii galateni vor fi mai inspirati.

Cele mai tari declaratii

“Stolojan a acceptat sa fie sclav dupa ce a fost stapin”, a declarat deputatul Emil Strunga.

“Mircea Toader are obiceiul de a face din cind in cind declaratii politice care sint cel putin deplasate”, a spus ministrul liberal al Finantelor, Sebastian Vladescu.

“Eu voi face cit de curind o adresa in scris catre conducerea combinatului siderurgic pentru a desecretiza dosarul de privatizare. In cazul in care voi fi refuzat, nu ma voi opri. Imi voi folosi dreptul de a citi contractul de privatizare al Sidex si, daca vor fi probleme grave, voi spune oamenilor de ce anume trebuie sa se fereasca”, a declarat Mircea Toader.