Noul an a inceput tot semnul vrajbei dintre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria. Presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu-Tariceanu au primit separat noul an, unul in Piata Universitatii, celalalt - in Piata Revolutiei. Mai mult, premierul a fost primit cu huiduieli in Piata Revolutiei, dar si la Sibiu. Surse din interiorul PNL sustin ca cele doua echipe de "fluierasi" au fost organizate de platformistii lui Stolojan.
Meciul dintre cele doua palate a fost declansat in primavara lui 2005, prin refuzul premierului Tariceanu de a-si da demisia, pentru a incepe procedurile de declansare a alegerilor anticipate. Razboiul orgoliilor, dar si cel al intereselor, de multe ori contradictorii, au divizat definitiv scena politica si in 2006, departandu-i tot mai mult pe cei doi reprezentanti ai Puterii si situand partidele Aliantei DA, in postura inedita si deocamdata neoficiala de adversari politici. Pe tot parcursul anului, Basescu nu a uitat nicio clipa de calitatea sa autodeclarata de presedinte-jucator, considerand ca legimitatea data de votul romanilor reprezinta un ascendent asupra premierului, care a fost doar numit in functie (tocmai) de catre el. "Eu reprezint romanul de rand. Asa ca parerea mea conteaza", a declarat transant Basescu, precizand totodata ca "presedintele nu este anexa Guvernului" si ca are datoria de a "pune presiune" pe institutiile statului.
In replica, liberalii au lansat un pachet propriu de legi privind siguranta nationala, precum si tema reformei morale, ce cuprindea modificarea legii de functionare a CNSAS, legea lustratiei si numirea noului Colegiu CNSAS, dar si campania pentru retragerea trupelor din Irak, ce a "zguduit" la vremea respectiva scena politica romaneasca. Sfarsitul anului i-a gasit pe premier si presedinte contrandu-se pe fata, prin declaratii nu tocmai amabile si prin intrecerea aproape comica in artificii si lasere, sub ochii oficialilor europeni, "plimbati" de la un Revelion la altul.

Sub pecetea conflictului politic

Inceputul sfarsitului idilei liberalo-pediste l-a constituit momentul esecului tentativei de fuzionare intre cele doua partide. Ideea formarii unui partid mare si unic, atat de draga presedintelui, a esuat lamentabil din cauza exacerbarii orgoliilor, fiecare partid dorind unificarea sub propriul steag. La propunerea democratilor, concretizata in initiativa intocmirii unui calendar al fuziunii, liberalii au actionat initial evaziv, prin amanarea raspunsului pentru "consultari in teritoriu", pentru ca ulterior sa "ia taurul de coarne" si sa-i refuze transant pe democrati.
"PNL isi exprima sustinerea pentru relansarea aliantei cu PD, in vederea construirii unui mare partid liberal", se arata in rezolutie, desfiintand astfel pentru totdeauna ideea fuziunii, pe care democratii o vedeau realizata sub propria sigla. Documentul respectiv a fost considerat si un atac la adresa sefului statului, prin propunerile ce vizau limitarea puterilor presedintelui, cum ar fi desfiintarea CSAT, definita de liberali ca structura" de inspiratie sovietica", dar si transformarea Romaniei in republica parlamentara, in care seful statului sa fie ales de catre Legislativ.
Practic, liberalii tinteau consolidarea puterii executive, in detrimentul institutiei prezidentiale, atac la care Basescu a raspuns prompt, la doar o zi distanta de la lansarea rezolutiei, acuzand PNL ca este un partid desprins de realitate, preocupat de teme care nu au nicio legatura cu interesele cetatenilor si care risca un esec rasunator la viitoarele alegeri parlamentare din cauza slabei performante a Guvernului.