Prefectul Constantei, Danut Culetu, a anuntat intr-o conferinta de presa organizata ieri, ca a fost intocmita o comisie, prin ordinul prefectului, care sa verifice autenticitatea semnaturilor stranse pentru inlocuirea primarului din localitatea Tortomanu, Gheorghe Panait. Comisia este formata dintr-un reprezentant al primarului din Tortomanu, un reprezentant al Consiliului Local, un reprezentant al Consiliului Judetean si un judecator de la judecatoria in a carui jurisdictie se afla unitatea administrativ teritoriala in cauza, mai exact Judecatoria Mangalia. "Azi am primit ultima nominalizare, si vom emite ordinul pentru constituirea comisiei, care isi va incepe activitatea cel mai probabil incepand de anul viitor. Daca se va constata ca aceste semnaturi sunt autentice, atunci va fi declansat un referendum in localitatea Tortomanu, privind inlocuirea actualului primar", a declarat prefectul Culetu. Acesta a mai adaugat ca primarul Panait s-a prezentat la Prefectura cu mai multe scrisori semnate de unii locuitori, prin care acestia declarau ca semnaturile lor au fost puse pe respectiva petitie in nestiinta de cauza, ei crezand ca semneaza pentru altceva. In alta ordine de idei, prefectul Culetu a emis ordinul de incheiere a mandatului inainte de termen al primarului din Ghindaresti, Ilie Lintarov, care a decedat in urma cu aproximativ doua saptamani, la Spitalul Judetean Constanta, aparent din cauza cancerului. Prefectura Constanta asteapta acum decizia Ministerului Administratiei si Internelor in legatura cu data la care se vor organiza noi alegeri pentru Primaria Ghindaresti.