Cautare

4426 de rezultate pentru "accident in judetul suceava" (3.45 secunde)
PRM a depus luni la Curtea de Apel Bucuresti cererea de preschimbare a termenului de judecata pe fond din noiembrie in luna octombrie, in procesul in care acest partid cere anularea HG de stabilire a colegiilor uninominale, a declarat vicepresedintele PRM Lucian Bolcas.
Ministrul Economiei si Finantelor, vicepresedintele PNL Varujan Vosganian, a anuntat, luni, ca BPC al PNL a decis ca salariile preotilor sa fie echivalente cu ale profesorilor, pe formula practicata in perioada interbelica, dar si acordarea calitatii de "ordonator de credite" bisericilor.
PD-L si-a lansat luni, in fata reprezentantilor societatii civile, aliatii de traditie ai dreptei democrat-liberale, Programul politic si programul de guvernare intitulat "Doctrina economica si sociala", in care propune desfiintarea contractului colectiv de munca la nivel national, introducerea pensiei de solidaritate sociala, initierea legii responsabilitatii fiscale si avanseaza, la nivel european, ideea libertatii de miscare a valorilor.
Deputatii doresc sa nu mai vina in Parlament, de la mijlocul lunii octombrie, pentru a se pregati pentru campania electorala si isi propun sa dezbata, pana la aceasta data, 233 de proiecte de lege, dintre care 32 se afla in procedura de urgenta.
In timp ce autoritatile locale din Tecuci se dau de ceasul mortii sa faca rost de cele 10 milioane de lei necesare reabilitarii imobilelor, autoritatile judetene organizeaza in liniste transporturi de ajutoare catre alte zone ale tarii.
Intrebat de ce nu l-a "invitat" in prospata uniune si pe Ion Stefan, Florin Tupilatu ne-a precizat ca a discutat cu seful PAER pe aceasta tema in urma cu o saptamana, dar ca a facut-o totusi cu reticenta pentru ca la urechile sale au aparut zvonuri cum ca Ion Stefan ar fi cochetat cu ideea de a merge spre barca liberala.
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat marti ca a vorbit la NASA pe subiectul cosmonautului roman care sa zboare in spatiu impreuna cu americanii. "Presa a comentat ca am vorbit candva sa aiba Romania un nou cosmonaut care sa mearga in spatiu cu americanii.
Senatorii au adoptat marti o initiativa legislativa prin care acorda drepturi persoanelor persecutate din motive etnice in perioada 1940-1945, indiferent daca la data refugierii, expulzarii sau stramutarii aveau domiciliul in Romania sau pe teritoriile romanesti vremelnic ocupate de alte state.
In timp ce autoritatile locale din Tecuci se dau de ceasul mortii sa faca rost de cele 10 milioane de lei necesare reabilitarii imobilelor, autoritatile judetene organizeaza in liniste transporturi de ajutoare catre alte zone ale tarii.
Intrebat de ce nu l-a "invitat" in prospata uniune si pe Ion Stefan, Florin Tupilatu ne-a precizat ca a discutat cu seful PAER pe aceasta tema in urma cu o saptamana, dar ca a facut-o totusi cu reticenta pentru ca la urechile sale au aparut zvonuri cum ca Ion Stefan ar fi cochetat cu ideea de a merge spre barca liberala.
"Anul viitor implinesc 60 de ani de cand am intrat pe bancile Politehnicii", a aratat Ion Iliescu, transmitandu-le studentilor ca, in ceea ce priveste misiunea scolii, exista doua tendinte:
Potrivit proiectului lui Funar, durata emisiunii ar urma sa fie, de regula, de 30 de minute, seful putand ca abordeze in cadrul interventiei sale probleme de politica interna si externa.
Geoana a spus ca vorbeste despre energie atat din perspectiva unui om politic care se pregateste sa devina viitorul premier al Romaniei, "daca alegerile vor decurge bine", cat si in calitate de specialist, precizand ca a lucrat, chiar si inainte de revolutie, in domeniul constructiei de centrale energetice, inclusiv, pentru doua luni, la Cernavoda.
Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a declarat joi, ca, in eventualitatea in care s-ar vacanta functia sa, prin plecarea la Curtea de Conturi, PSD va propune, conform Regulamentului, un candidat la sefia Senatului, care ar putea fi Mircea Geoana, Doru Ioan Taracila sau Serban Nicolae.
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a declarat joi ca ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, a votat in calitate de parlamentar, dar ar fi trebuit sa arate o anume "linie si conduita" colegilor din PNL, iar din cauza situatiei create acum deputatul liberal trebuie sa "dezlege nodul incalcit".
Fostul presedinte al FPS Radu Sarbu a declarat joi, intr-o conferinta de presa, ca PD si Traian Basescu i-au blocat in 1998, cand a fost numit in functie, un program de legi privind restituirea proprietatilor.
Guvernul ia in calcul sesizarea Curtii Constitutionale in legatura cu un posibil conflict intre Executiv si Legislativ provocat de adoptarea in Parlament a legii de majorare a salariilor cadrelor didactice cu 50 la suta, a declarat joi ministrul Economiei, Varujan Vosganian. ... "In cinci zile, asa cum prevede legea".
Comisia Europeana de Transport si Turism crede ca investitiile substantiale si o infrastructura serioasa vor face din porturile de la varsarea Dunarii in mare si din Delta locurile preferate ale turistilor straini.
Iesirea lui Lakatos este destul de bizara, avand in vedere faptul ca, dupa dezbaterile privind marirea lefurilor cadrelor didactice, el insusi a votat "pentru", din fotoliul pe care-l ocupa in Camera Deputatilor.
Gheroghe Funar a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca s-a ajuns "la o anomalie, chiar o mostra de tampenie din partea Guvernului" in ceea ce priveste majorarea salariilor dascalilor. "In luna ianuarie 2008, Guvernul a venit cu o ordonanta de urgenta, nr.
google-analytics.com