Guvernul ia in calcul sesizarea Curtii Constitutionale in legatura cu un posibil conflict intre Executiv si Legislativ provocat de adoptarea in Parlament a legii de majorare a salariilor cadrelor didactice cu 50 la suta, a declarat joi ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Intrebat cand va fi luata o decizie privind sesizarea Curtii Constitutionale, Vosganian a raspuns: "In cinci zile, asa cum prevede legea".
Ministrul Economiei a mai spus si ca ar putea sesiza CSAT pe aceasta problema.
Vosganian a adaugat ca intentioneaza sa solicite un punct de vedere din partea Bancii Nationale a Romaniei si Parlamentului in sedinta comuna, dar si sa inceapa o serie de consulari cu partenerii sociali, sindicatele si patronatele. "Parlamentul in sedinta comuna este cel care poate decide, in legatura cu bugetul si in legatura cu cresterea deficitului bugetar, care este cea mai probabila consecinta a adoptarii legii privind majorarea salariala in sistemul de invatamant", a spus ministrul Varujan Vosganian.