Cautare

2227 de rezultate pentru "accident grav dn1" (3.20 secunde)
Ma gindesc ca, daca presa totusi nu ar fi insistat, autoritatile ar fi stat cu miinile in sin in mai mare masura si am fi aflat ca nimic grav nu se petrece in Romania.
Dar, si mai grav, creeaza un precedent extrem de periculos. Fie ca este vorba de un demers al Opozitiei, fie al Puterii, repetarea unui vot pentru ca rezultatul nu convine uneia din parti demonstreaza ca politicienii nostri n-au trecut pragul lui decembrie 1989.
De curind am revazut la televizor „Procesul de la Nurenberg“, al carui mesaj principal este acela ca, intr-o tara in care justitia admite sa fie aservita politic, lucrurile pot degenera in mod grav.
Se poate intampla ceva grav cu sanatatea noastra? Exista vaccin? Iata numai cateva dintre intrebarile pe care si le pun romanii in astfel de cazuri.
Fostul selectioner al nationalei Romaniei spune ca implicarea excesiva a lui Gigi Becali (63 de ani) dauneaza grav echipei ros-albastre.
Grav este şi faptul că la aceste pensii s-au repezit precum ulii atat oamenii PSD-ului, cat şi cei ai Alianţei şi PC.
Florin Prunea, fostul oficial de la Dinamo, este de parere ca Iuliu Muresan, administratorul special al clubului din Stefan cel Mare, nu a fost tocmai inspirat atunci cand l-a numit pe Flavius Stoican in locul lui Mircea Rednic.
O alta limba si, ce este mai grav, fiecare zice ca vorbeste in numele partidului pe care il reprezinta. Pai si atunci cum se face ca fiecare are pareri diferite?
Dan Voiculescu, presedintele Partidului Conservator, fost PUR, fost aliat al PSD, fost la guvernare cu PSD, acum la guvernare cu fostii sai adversari politici, afirma ca nu vede nimic grav in faptul ca primul ministru l-a sunat pe procurorul general.
Mai multi dascali, inclusiv maistri-instructori, au intrat in greva foamei, o forma de protest extrema, usor exagerata, ca sa nu vorbim chiar de un santaj grav.
Mai grav e insa faptul ca, in aceeasi ceata ascunzatoare de intentii, descoperim ghionturi si imbranceli intre chiar partenerii de vanatoare.
Se vorbeste despre deturnari de fonduri care ar putea pune in pericol actul medical, despre cheltuieli inutile si, mai grav, despre contracte in care spitalele ar fi achizitionat materiale specifice la preturi exagerate.
Nu a avut nici o importanta pentru acesti copii si, ceea ce este mai grav, pentru parintii lor ca prin neglijenta directoarei viata unei colege, fie ea si actrita porno precoce, a fost pusa in pericol, nu a avut importanta ca prin scoala se poate plimba ca Voda prin loboda orice individ dezaxat, dubios si violent pus pe vanatoare de eleve.
Gestul ministrului Educatiei, survenit pe fondul unor proteste mediatizate in exces, manifestate de un grup de elevi si parinti de la Scoala Centrala, creeaza un precedent extrem de grav in sistemul de invatamant din Romania, si asa suferind de lipsa de autoritate.
Mai grav e insa ca nici limita de virsta nu mai exista. Asteptam cu totii, plini de speranta, sa treaca vremea relicvelor lipite de parlament, sa fie inlocuite cu o noua generatie, care chiar sa creada in ceea ce spune.
Ceea ce este mai grav e faptul ca unii cred ca mai suferim de aceasta boala, desi multi dintre noi s-au vindecat.
Ascultind colindatorii parca nu mai este atit de grav ca multi dintre ei nu stiu nimic de Revolutie, de suferintele din regimul trecut, de dictatori si comunisti inghititi de o bucla a istoriei.
Dar atunci cand cei in drept sa stavileasca iesirile in afara normelor societatii acopera si protejeaza un astfel de comportament este extrem de grav.
Conflictul dintre Rusia si Ucraina se simte foarte grav si pe piata criptomonedelor. Weekendul trecut, Bitcoin a scazut sub 40.000 de dolari si a continuat sa scada pe masura ce tensiunile de la granita dintre cele doua tari s-au intensificat.
Carevasazica, am aflat ca Adunarea Nationala a liderilor PIN, ar fi hotarat excluderea lui Aurelian Pavelescu (din pura intamplare deputat de Olt ales pe listele PD), mana dreapta a lui Cozmin Gusa din acest asa-zis partid, acuzat grav pentru purtarea unor negocieri secrete cu liderii altor partide.
google-analytics.com