Liderii PSD n-au doua vorbe la un loc. Separat, vreau sa zic. Pesedistii, care au demarat o adevarata ofensiva de „hai sa fim langa oameni, sa nu uite de noi si poate ca data viitoare ne voteaza pe noi, nu pe aia din Alianta”, uita un lucru elementar: mesajul pe care trebuie sa il transmita trebuie sa fie unul si acelasi. Pentru ca altfel ne vom convinge cu totii ca fiecare lider PSD luat separat vorbeste o alta limba. O alta limba si, ce este mai grav, fiecare zice ca vorbeste in numele partidului pe care il reprezinta. Pai si atunci cum se face ca fiecare are pareri diferite? Fiecare reprezinta o anumita bucatica din PSD sau respectivii pesedisti nici macar nu si-au consultat colegii din conducerea centrala, daramite colegii de rand din partid? Bunaoara, vineri, la lansarea de carte planuita de Iliescu la Universitatea Ovidius (dar n-a fost sa fie, din cauza grevei), dar desfasurata la Saguna, Bunicuta partidului a declarat ca PSD nu este pregatit pentru alegeri anticipate. Pai, daca e asa, de ce oare Geoana spunea, in aceeasi zi, dar la Ploiesti, ca PSD este pregatit pentru alegeri anticipate? Oamenii astia, care reprezinta PSD, oare discuta intre ei? Sau Iliescu are libertatea sa spuna orice pofteste, fara sa tina cont de actualul presedinte al PSD, acest Mircea Geoana pe care oricum il considera handicapat? Pe de alta parte, se stie ca Geoana si Iliescu s-au impacat. Daca este asa, inseamna ca impacarea inseamna doar libertatea de exprimare a lui Iliescu si inseamna ca Geoana va arata, in continuare, ca un „Prostanac” rupt de realitate. Geoana, sarmanul va continua sa il laude pe experimentatul Iliescu. De fapt, Geoana declara, tot vineri, ca daca Iliescu nu ar fi avut programata la Constanta lansarea de carte, ar fi mers cu el la Ploiesti. Oare? Apropiatii Bunicutei sustin altceva. Si anume ca Geoana ar fi trebuit sa il insoteasca pe Iliescu la Constanta, dar ca Nastase si Mitrea l-ar fi aburit pe bietul presedinte de partid sa mearga in vizita pe la organizatii, sa ia pulsul poporului. La randul lor, Nastase si Mitrea au coborat in teren, printre popor. Nastase ca sa culeaga solicitari de la oamenii de rand (pe care le va rezolva la Pastele cailor), iar Mitrea ca sa spuna inca o chestie pe care probabil numai cu ceilalti lideri PSD nu s-a consultat cand a scos-o pe gura: PSD este pregatit sa sustina un guvern PNL minoritar. Se prea poate, numai ca ne indoim de unda verde pe care a avut-o sa-si rosteasca varianta in cauza.