Cautare

3764 de rezultate pentru "accident draganu 10 02 2010" (3.43 secunde)
Astfel, sedinta plenului Senatului din 13 octombrie 2010, a fost acaparata de discutiile facute pe marginea acestei aprobari, chiar daca cu o zi inainte Biroul Permanent al Senatului a respins procedura de urgenta ceruta de PDL.
Presedintele PSD Victor Ponta a declarat miercuri seara ca opozitia va depune motiunea de cenzura luni. "Ceea ce cred - si o cred ca cetatean al acestei tari si abia apoi ca presedinte de partid - este ca intr-adevar cutitul a trecut de os.
Ministrul Apararii Nationale, Gabriel Oprea, a fost prezent sambata, 9 octombrie 2010, la Conferinta de constituire a Organizatiei judetene Satu Mare a Uniunii Nationale pentru Progresul Romaniei (UNPR), in calitatea sa de presedinte executiv al acestui partid.
Astazi, 16 Octombrie 2010, are loc, la Sala Palatului din Bucuresti, Congresul National al PSD, unde participa peste 5000 de oameni.
Sambata, 16 Octombrie 2010, a avut loc, la Sala Palatului din Bucuresti, Congresul extraordinar al PSD, la care au participat peste 5000 de delegati.
In iunie 2010, presedintele PSD, Victor Ponta, a participat la reuniunea la varf a Internationalei Socialiste care s-a desfasurat la New York.
Proiectul vizeaza aprobarea OUG 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, si cuprinde un amendament adus de Ministerul Finantelor Publice (MFP) care se refera la includerea stimulentelor in salariul de baza pentru fiecare functie publica, pe categorii, clase si grade profesionale si pentru fiecare functie contractuala.
OUG 1/2010 contine unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, si cuprinde un amendament adus de Ministerul Finantelor Publice (MFP) care se refera la includerea stimulentelor in salariul de bază
Cei 209 semnatari ai motiunii considera ca actualul Guvern trebuie sa plece din cel putin 10 motive, enumerand, printre altele, nerespectarea Programului de guvernare aprobat de Parlament, la investitura, in decembrie 2009, sau declansarea unui "veritabil razboi economic impotriva romanilor, inceput cu un atac devastator impotriva mediului privat, impotriva acelor oameni care produc valoare adaugata in societatea romaneasca, ce vor sa munceasca mai bine, pentru a castiga mai bine, pentru a putea trai mai bine".
Inscrierile in programul Loteria Vizelor 2012 trebuie transmise electronic pana miercuri, 3 noiembrie 2010. Solicitantii pot accesa formularul electronic de inregistrare pe pagina oficiala www.dvlottery.state.gov numai in perioada de inregistrare.
Cei 209 semnatari ai motiunii considera ca actualul Guvern trebuie sa plece din cel putin 10 motive, enumerand, printre altele, nerespectarea Programului de guvernare aprobat de Parlament, la investitura, in decembrie 2009, sau declansarea unui "veritabil razboi economic impotriva romanilor, inceput cu un atac devastator impotriva mediului privat, impotriva acelor oameni care produc valoare adaugata in societatea romaneasca, ce vor sa munceasca mai bine, pentru a castiga mai bine, pentru a putea trai mai bine".
Plata sumelor catre bugetul de pensii se face fie intr-o singura transa, fie esalonat, "dar nu mai tarziu de data de 31 decembrie 2010".
FMI a primit asigurari ca TVA-ul de 5% va fi modificat "Datele economice pentru al treilea trimestru din 2010 arata bine.
"In sedinta de guvern cand s-a stabilit comasarea sporurilor cu salariul si aceasta grila provizorie de salarizare care functioneaza pentru 2010 sa fie unificata, sa spunem, ministrul de finante al acelui moment i-a ascuns premierului existenta acestui sistem", a spus Basescu.
352, toate din 2010, au fost suspendate. Prin HG nr. 351 din 14 aprilie, guvernul decisese sa-i aplice lui Ciobotea mobilitatea din functia publica de subprefect al judetului Dolj in aceea de inspector guvernamental.
In sfarsit, al treilea proiect de lege (243/2010), la care senatorul vasluian este doar coautor, a vizat modificarea partii introductive a alin.
Asa ca, pe 18 iunie 2010, l-a repus in functie pe Cotiga. Pentru a se conforma insa si dispozitiilor legii, ministerul a revenit in aceeasi zi cu Ordinul nr.
MEDIAFAX informeaza ca presedintele Traian Basescu implineste, azi, 4 noiembrie 2010, varsta de 59 de ani, in anii precedenti el sarbatorindu-si ziuade nastere de obicei alaturi de familie, iar pentru acest an fiind anuntata, pana la ora transmiterii acestei stiri, doar participarea sa la emisiuni la RRA si la B1 Tv.
Pentru masurile adiacente, autoritatile locale vor putea cheltui pana la 10 la suta din fondurile alocate pentru distribuirea de mere, urmand sa recupereze de la APIA sumele cheltuite.
HotNews informeaza ca presedintele Basescu a discutat cu premierul Boc, la Palatul Victoria, dupa sedinta de Guvern de miercuri 3 noiembrie 2010, pe tema efectelor deciziei Curtii Constitutionale.
google-analytics.com