Intr-un comunicat de presa, Grupul PSD din Senat afirma ca Guvernul Boc vrea sa adopte hoteste legea pensiilor. Dupa ce Presedintele Traian Basescu a intors la Parlament proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice pentru reexaminare, parlamentarii PDL au inaintat o solicitare prin care dezbaterea si adoptarea acestei initiative legislative sa fie facuta prin procedura de urgenta.
Astfel, sedinta plenului Senatului din 13 octombrie 2010, a fost acaparata de discutiile facute pe marginea acestei aprobari, chiar daca cu o zi inainte Biroul Permanent al Senatului a respins procedura de urgenta ceruta de PDL.
In acest sens, trebuie subliniat faptul ca, in cazul reexaminarii legilor la solicitarea sefului statului, Constitutia nu prevede un termen in care Parlamentul trebuie sa reanalizeze actul normativ.
In ceea ce priveste modul de aprobare a legii, senatorii PSD considera ca acesta poate fi considerat drept hotesc, din doua motive. Primul, deoarece legea la Senat a trecut prin aprobare tacita, fara a fi discutata pe fond, iar al doilea, intrucat la Camera Deputatilor a trecut prin fraudarea votului.
Mai mult, se ridica urmatoarea intrebare: care este urgenta unei legi care va intra in vigoare abia in anul 2030, adica peste 20 de ani? In acest caz, evidenta este mai mult decat clara, deoarece parlamentarii puterii vor sa-si arate, in continuare, obedienta fata de presedintele lor.
Parlamentarii PSD ii acuza pe cei de la putere ca nu au respectat procedura si, practic, ei au venit cu un text de lege, care nu si-a primit votul de drept in Parlament.
Senatorii PSD au conchis ca nu pot accepta dezbaterea unui singur articol, deoarece intreaga lege a trecut prin frauda, iar din acest motiv legea trebuie reluata integral, printr-o dezbatere temeinica si serioasa si nu in doua zile, cum doresc cei de la putere s-o faca. Aceasta adoptare facuta la repezeala nu poate fi decat una defavorabila pentru viata a 5,5 milioane de pensionari.