Din toata desfasurarea de forte - cu mult mai modesta decit la trecutele alegeri generale - politicienii au deschis larg punga promisiunilor. Programele de televiziune sint pline ochi de personaje care se acuza sau spun ce minuni au de gind sa faca - de cele mai multe ori vorbe goale - la care partea din noi nesastisita inca de acest soi de spectacol, o urmareste. Politicienii sint vinzatorii de iluzii. Din pacate, iluziile pe care vor sa ni le vinda au devenit sterse, ponosite si inca prafuite de cind au fost scoase, in urma cu ani, pentru acelasi scop. Nimeni nu mai este atit de naiv incit sa le creada pentru ca, chiar daca ar fi noua si stralucitoare, o iluzie ramine doar o iluzie indiferent ce i-am face. Acum iluziile sint insirate pe pliante si brosuri, pe afise, chiar si pe peretii blocurilor de locuit. Politicienii, vinzatori de iluzii, sint, la rindul lor victimele propriilor iluzii. Macar o parte dintre ei cred infocat ca pot intoarce muntii. Vor, printre altele, binele universal, vor pace pe planeta, vor salvarea balenelor albe si a stratului de ozon. Se vad oameni onesti, gata sa se ia la trinta cu coruptia, sa rosteasca fraze taioase, raspicate, in parlament, sa faca legi bune, pentru oameni. In realitate, dupa ce ajung acolo - evident, aceia dintre ei care si-au facut iluzii - se lamuresc urgent ca posibila lor contributie se aseamana izbitor cu adaugatul unei picaturi in mare. Atunci revin la realitatea colegilor care fie motaie pe bani frumosi, fie - cei mai activi - isi petrec vremea cu mici aranjamente personale, in urma carora sa le iasa bani de sa le ajunga restul vietii. Iluzii mai vind si o armata de trepadusi, care isi incurajeaza candidatii. Ei sint asemeni pestisorilor gunoieri care se invirt printre maselele rechinilor, adica se ospateaza cu firimiturile. Ei le spun politicienilor ca sint frumosi, bravi, destepti si ca lumea ii adora. Atita vreme cit le intretin iluziile de marire, maninca de se satura. Iar daca totusi se intimpla ca stapinul sa acceada marirea, in mod sigur nu vor fi uitati. In acelasi sens invers, anume catre politician, iluzii vind chiar alegatorii potentiali. Cei care vin la manifestarile electorale se prefac preocupati, ridica vreo problema, de regula personala, pentru care primesc pe loc asigurari ca se rezolva (desi se stei precis ca nu se rezolva niciodata), asculta, iau pixurile, tricourile, sepcile si ce-o mai fi de dat degeaba, se prefac convinsi de cele spuse de politician, eventual il asigura ca votul ii este ca si dat, iar apoi pleaca blestemindu-l in barba. Asa am ajuns sa ne vindem iluzii unuii altora, intr-un carusel stirnit o data la patru ani, pentru o luna de zile de campanie electorala. Dupa care urmeaza celelalte patruzeci si sapte de luni de realitate, in care iluziile s-au sfarimat de mult. Circul a venit, a fost lumina si veselie, insa actorii si-au sters machiajele, si-au strins catrafusele si au plecat. In urma au ramas doar gunoaiele, mizerie cotidiana. Pina data viitoare.