Ieri, 21 decembrie, in Bucuresti a fost ger. Tot ieri, in toata tara au continuat manifestarile dedicate aniversarii a 16 ani de la izbucnirea Revolutiei din ’89. Poate sa para ciudat, dar, dincolo de semnificatia lor oarecum vetust-simbolica, aceste doua stiri aproape ca nu mai intereseaza pe nimeni. Comentandu-le, ar trebui sa observam, inaintea aerului inghetat din Capitala, aerul crispat-ceremonios (ori searbad, ori patetic) al intamplarilor din tara, unde au fost consemnate (va plictisesc, cumva?!) ceremonii de comemorare a celor cazuti in decembrie, depuneri de coroane de flori la mormintele Eroilor Revolutiei, vechile suparari ale asociatiilor de luptatori in Revolutie, simpozioane si conferinte despre „Rolul revolutionarului in societatea romaneasca“ si (tot ca de obicei) numeroase spectacole festive. Sa nu uitam desigur mesajele mai multor alesi de azi si de ieri ai neamului, care, de la Palatul Parlamentului, au tinut neaparat sa salute „eroismul si jertfa de sange“ ale timisorenilor si tinerilor Capitalei, care „au inscris o pagina luminoasa“ in istoria natiunii romane si care, „prin rezistenta lor in fata represiunii totalitarismului ceausist“, au impus respect, constituind un exemplu pentru toti romanii.
A¾i, iata, cum rugaciunile parlamentare in cor, alaturi de apelurile politicienilor mai vechi sau mai noi „la demnitate si tenacitate in urmarirea idealurilor nascute pe baricadele Revolutiei“ (oare cand am mai auzit asta?!), ca si credinta zambareata in destinul falnic si european al romanilor ne intorc in Bucuresti, unde, tot ieri, pe chipurile chircite de ger ale compatriotilor numai entuziasm, optimism si speranta nu se puteau citi.
Marsaluind tot mai gafait prin inghetul tranzitiei (care a capatat o socanta consistenta in gerul taios al acestor zile), bucurestenii pe care i-am zarit ieri pe strada pareau foarte putin interesati de aniversarea lui 22 decembrie si cu atat mai putin de vorbele de imbarbatare (trase pe acelasi, vechi, calapod) ale catorva politicieni. Pentru ei, ca si pentru cei mai multi dintre romani, amintirea Revolutiei nu mai reprezinta aproape nimic. Doar gustul vested al unei povesti de-o iarna, lasata fara sfarsit.